In cele cateva zile insorite din februarie, m-am autoamagit ca iarna a trecut, uitand ca raul are, resurse inepuizabile, de a se revarsa in lume. A dat peste noi acest val teribil de ger, care cade ca un blestem, dupa o iarna grea. Imi amintesc ,si de ninsori de aprilie, ce innegresc florile de cais. Vai de mama lor de meteorologi, care vorbesc despre "incalzirea globala", caci, ceea ce traim, este un inceput de glaciatziune. E o zi de sfarsit de saptamana, si, nu-mi gasesc locul in Biblioteca Babel. Ma cuprinde un dor bolnav de casa parintzilor mei de pe Corvinilor : visez sa se intample o minune cat de mica - si, chiar daca, cei dusi ,nu se pot reintoarce din moarte - sa-i adun pe cei inca in viatza, pe taramul fericirii,si sa-i pomenim impreuna pe cei dusi. Daca mi-ar sta in putere, as reconstrui casa de demult, si as porni in cautarea celor risipitzi in lume, sa-i readuc aici, unde credeam ca vor ramane pentru totdeauna, sa refacem impreuna, taramul pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu