duminică, 29 noiembrie 2009

Fumatul “omoara” papilele gustative

Fumatul “omoara” papilele gustative












Tigarile ucid gustul alimentelor nu doar pentru ca lasa in gura aroma tutunului, ci si pentru ca fumatul deterioreaza papilele gustative. Este concluzia unui studiu publicat in revista BioMed Central de Pavlidis Pavlos de la Universitatea Aristotel din Thessaloniki, Grecia.

Echipa de experti greci condusa de Pavlidis Pavlos a examinat 62 de persoane, dintre care 28 fumatoare. In cadrul unui prim experiment, cercetatorii au masurat sensibilitatea voluntarilor la diferite arome prin intermediul unor electrozi conectati la papilele fungiforme. A reiesit ca pragul perceptiei gustului este mai ridicat la fumatori, adica acestia au o sensibilitate gustativa mai scazuta. In partea a doua a experimentului, utilizand un endoscop pentru a studia forma, numarul si dimensiunile papilelor, expertii au mai remarcat si ca, tot la fumatori, acestea sunt mai putine si au o forma mai aplatizata. Prin urmare, potrivit acestui studiu, fumatul anihileaza gustul alimentelor, scotand din uz “antenele” capabile sa le capteze.
Sursa: Corriere della Sera

Podul Inalt 1475 – Cea mai mare infrangere din istoria Islamului


Podul Inalt 1475 – Cea mai mare infrangere din istoria Islamului Foto (11)

Romani! Ridicati capetele plecate! Indreptati spinarile incovoiate! Alungati tristetea si lipsa de sperante din aste zile. Nu mai stati timorati si complexati in fata unei Europe care ne datoreaza insasi existenta. Amintiti-va din nou de Marele nostru Stefan. De toti mosii si stramosii care nu au lasat neamul sa piara. Cu sute de ani inainte de Americi, teroristi, CIA-uri, Al- Qaede si atentate regizate, Stefan cel Mare si Sfant administra Islamului cea mai mare infrangere suferita vreodata de vreo armie musulmana din partea unui lider crestin. Nici macar victoriile lui Carol cel Mare, Cid-ul, Skanderbeg sau oricare riga european din istorie nu se pot compara ca importanta politica si dramatism cu baia de sange si noroi in care s-a cufundat cea mai puternica armata a vremii. Nimeni altul decat cel mai bun corp expeditionar al teribilului Mahomed al doilea, avea sa sfarseasca drept ingrasamant pentru ogoarele Vasluiului…

Europa valahilor

Oricat de hazardat le-ar putea parea unora, Europa secolelor XIV si XV a apartinut din punct de vedere militar micilor formatiuni statale romanesti care s-au opus cu succes celei mai mari forte a vremii, temutul Imperiu Otoman. Fara niciun fel de exagerare, putem spune ca daca este sa pastram proportiile cu ceea ce eram acum 500-600 ani, Romania de azi ar trebui sa infranga in lupta armata Statelor Unite, Rusiei sau Chinei... Nu-i asa ca va pufneste rasul? Trecand peste neincrederea si dezamagirea provocate de situatia Romaniei din prezent pe toate planurile, inclusiv militar, trebuie sa ne amintim macar ca eram intr-atat de neclintiti pe vremuri, incat administram infrangeri umilitoare puternicilor lumii. Iar celor care nu sunt inca convinsi de forta si spiritul razboinic al stramosilor nostri, le prezint o scurta comparatie intre proportia de forte intalnita intre "marile" batalii ale Europei Apusene si confruntarile militare ale voievodatelor romanesti. Faimosul Razboi de o suta de ani, bataliile de la Azincourt, Formigny, Castillon sunt confruntari intre osti care numarau maximum 10.000-20.000 de soldati, ultimele chiar mai putin de 5.000...

In faimoasa batalie de la Tannenberg, cand este stopata inaintarea cavalerilor teutoni spre rasarit, s-au confruntat corpuri de armata de 10.000, respectiv 16.000 soldati. Vreti mai mult? Ei bine, in perioada Razboiului celor Doua Roze, efectivele sunt de-a dreptul derizorii, de obicei sub 5.000 de actori angrenati in spectacolul sangeros al Zeului Marte. In celebra batalie de la Rimini din 1469, cand Federico da Urbino infrange armata papala, au murit...100 de oameni si au fost raniti circa 3.000. Si, nu uitati, cronicile contemporane o numesc "batalie cumplita" (Atrox Dimicato)!

Cele mai mari inclestari din aceste secole par a fi luptele intre principii elvetieni si regele Carol cel Curajos. Trupele de soldati implicate in luptele de la Granson si Morat se ridica la un maximum de 20.000 de indivizi. Arta si gandirea militara in Europa apuseana de atunci erau eminamente rudimentare. Se poate vorbi chiar de o decadere, comparativ cu geniul militar-tactic al armatelor Romei care au precedat regatele din regiune. Progresele in domeniu ale Europei de Vest se inregistreaza mult mai tarziu, impulsionate fiind de folosirea tot mai frecventa a armelor de foc si a prafului de pusca in razboaie. In rasaritul Europei, lucrurile stateau cu totul altfel. Taratele si cnezatele rusesti nu reprezentau (inca) o forta militara, regatul polon era tributar manevrelor si conceptelor militare de-a dreptul falimentare de import apusean (merita dat exemplu, impasul polon de la Marienburg si aparitia providentiala a trupelor moldovensti care au intors rezultatul luptei). La fel, nici ungurii nu au stralucit prea mult pe campul de lupta. Bulgarii, sarbii si bizantinii au cazut dupa o darza dar trista rezistenta in fata fortei Semilunei.

Romanul Iancu de Hunedoara lupta ca un leu contra turcilor intre anii anii 1444-1447, dar spre final este infrant de acestia. Intr-un episod putin cunoscut al istoriei nationale, bravul razboinic transilvan organizeaza in anul 1448 o ultima mare campanie care viza cucerirea Salonicului. In acest proiect ambitios, il avea partener pe insusi leul albanezilor, printul Skanderbeg. Din motive inca nestiute, actiunile celor doi conducatori crestini nu sunt bine sincronizate. Rezultatul este dureros. In lupta de la acelasi trist Kossovopolje, Iancu de Hunedoara este infrant dupa o inclestare catastrofala care durase trei zile si trei nopti... Singurii care s-au adaptat cu succes si au pus la punct tactici revolutionare alaturi de manevre eficiente au fost voievodatele romanesti ale Moldovei si Tarii Romanesti. Conduse de voievozi realisti si inspirati precum Mircea cel Batran, Vlad Tepes si marele Stefan, valahii au fost singurii europeni care au tinut la respect hidra otomana. Turcii erau la apogeu. Condusi de cumplitul Mahomed al doilea, supranumit Fatih (Cuceritorul), otomanii cucerisera Bizantul, una dintre cele doua cetati ale crestinatatii, precum si o buna parte a Europei de rasarit. Cum turcii nu detineau o flota militara care sa le permita invazia Apusului prin Mediterana, in drumul ordiilor spre Roma nu mai stateau decat voievodatele romanesti...

Moldova dacilor liberi

In aceeasi perioada, asupra Moldovei pandeau nu numai otomanii, ci si ochii lacomi ai tatarilor din Hoarda de Aur. In anul 1469, o hoarda a tatarilor de pe Volga, condusa de Eminec, nepotul hanului cel mare, porneste o expeditie de jaf in Moldova, atras de prosperitatea economica datorata masurilor luate de Stefan cel Mare. Cruzimea si tupeul nomazilor meritau pedepsite.... Stefan strange in graba o oaste de curteni si razesi din Tara de Sus (actuala Bucovina) si porneste dupa tatari. Acestia au parte de ghinionul vietii lor, cand sunt prinsi in ziua de 20 august langa Lipinti. Macelul este infiorator. Hoarda tatarasca este masacrata, avand mari pierderi in oameni, Eminec insusi este facut prizonier de Stefan. Hanul cel batran de pe Volga, tot nu intelege cu cine are de a face, astfel incat isi permite sa-i trimita lui Stefan o solie manioasa de 100 de oameni (exact cati au murit la batalia din Rimini!). Solie care are tupeul sa-i ceara lui Stefan nu doar eliberarea prizonierilor tatari ci si ...despagubiri pentru pierderile suferite! Inconstienta si nesimtirea cererii sunt pedepsite pe loc. Stefan cel Mare ordona tragerea in teapa a tuturor prizonierilor alaturi de 99 de tatari din solie. Fiul hanului este taiat pe loc in bucati. Supravietuitorului i se taie nasul si urechile si este trimis calare inapoi la Hoarda de Aur sa povesteasca hanului ultimele noutati...

Turcii se dovedesc, la randul lor, la fel de grei de cap... Cuceritorul Bizantului vedea in Moldova principalul obstacol in invadarea Europei. In plus, ocuparea Moldovei permitea turcilor supunerea definitiva a Hoardei de Aur alaturi de consolidarea unei viitoare aliante cu tatarii care i-ar fi ajutat pe otomani pe baza religiei comune. Nu in ultimul rand, sultanul vedea in bogatul voievodat romanesc, o baza de operatiuni militare, un izvor de resurse economice si de luptatori valorosi care puteau fi angajati ca mercenari de partea Semilunei. Precedente mai fusesera (sultanul avea exemplul contingentelor sarbesti si bulgaresti care erau fortate sa lupte de partea turcilor dupa caderea tarilor respective)... Un alt aspect politico-strategic care il deranja la culme pe Mahomed, era incercarea continua a lui Stefan cel Mare de a sustrage Tara Romaneasca de sub autoritatea Portii. Cu peste 150 ani inainte Unirii Viteazului Mihai, geniul militar al lui Stefan incerca de fapt o unitate a tarilor romane. Unitate a carei valoare si importanta regionala fusesera subliniate chiar de sultanul Murad al doilea. Toti acesti factori la care se adauga refuzul marelui domnitor de a inchina tara turcilor sau de a le plati tribut, alimenteaza furia lui Mahomed. El, cuceritorul Constantinopolului nu putea fi refuzat de conducatorul unei tari mici situata la marginea Imperiului cladit prin jaf si sange de generatii de sultani turci.

Vin Turcii!
"In zilele albe ale miezului iernii inaintau multimile negre, zecile de mii de dusmani, ieniceri, spahii si gloata, ca lupii flamanzi " - Nicolae Iorga

Intr-un acces de furie, sultanul decide pe loc ca insolenta lui Stefan sa fie pedepsita cat mai repede posibil, iar Moldova cea rebela sa ajunga pasalac unde sa domneasca legea Profetului si bunul plac al turcilor. In acest scop, Mahomed trimite impotriva moldovenilor cele mai bune osti ale Imperiului. Temutele si incercatele trupe otomane calite in luptele cu durii albanezi ai lui Skanderbeg si comandate de eunucul Soliman Pasa, primesc ordinul sa abandoneze pe moment asediul Krujei pentru a potopi Kara Bogdania (cum numeau turcii Moldova). Nucleului oastei care lupta cu albanezii i se alatura oastea Rumeliei, plus corpul personal de ieniceri de elita al sultanului, la care se adauga un esantion de 12.000 de valahi din Tara Romaneasca trimis de turci sa lupte contra voii lor cu fratii moldoveni.



Vedem, asadar, ca Mahomed al doilea nu a precupetit niciun efort pentru a-l infrange pe Stefan. Conform tuturor izvoarelor vremii scrise la Buda, Cracovia, Constantinopol, Venetia, corpul expeditionar turcesc numara circa 120.000 de razbonici, carora li se adaugau alte zeci de mii de auxiliari. Amenintarea era deosebit de serioasa, Stefan cel Mare, propulsat in rol de unic aparator al intregii crestinatati se vede nevoit sa ceara ajutor militar la curtile Europei. Primeste in schimb... laude si incurajari! In fata unui asemenea colos, Stefan reuseste totusi sa stranga aproape 40.000 de osteni moldavi carora li se adauga un contingent de secui de circa 5.000 de oameni. In calea urgiei musulmane, Stefan cel Mare opune eficienta tactica a parjolirii pamanturilor, retragerii populatiei, otravirii fantanilor, astfel ca invadatorii sa simta coltii demoralizatori ai foamei, setei si molimelor. Soliman Pasa vrea sa termine treaba repede. Strateg iscusit, el isi da seama ca un razboi de uzura nu i-ar aduce decat probleme. Turcul vrea o singura lupta in care sa decida soarta campaniei in favoarea sa. Convins ca armata Semilunii va cauta orice prilej pentru a da inclestarea finala, Stefan ordona retragerea spre Vaslui. Acolo, Maria Sa alege o zona strategica buna, situata intr-un loc unde dealurile care inconjoara lunca Barladului se apropiau intre ele. Cum dealurile erau impadurite, turcii nu puteau sa surprinda oastea Moldovei printr-un atac din flanc.

Apus de...Semiluna

In zorii zilei de 10 ianuarie, avangarda otomana zarea pentru prima data oastea moldoveneasca printre aburii cetosi ai luncii Barladului. Armata dusmana era deja slabita de marsurile lungi peste care se adauga lipsa alimentelor si a odihnei. Natura parca-i ura la randul sau pe turci, deoarece cu cateva zile inainte de batalie, vremea s-a incalzit, in consecinta zapezile incepusera sa se topeasca transformand lunca intr-o mlastina vascoasa in care se putea impotmoli si un soarece. Conform cronicarului turc Kemal Pasa Zade, Stefan a oprit inaintarea turca tragand in acestia cu tunuri, bombarde si sageti. Prinsi in valea inconjurata de paduri, otomanii nu se pot replia sa inconjoare pozitiile moldovenesti din cauza copacilor si a terenului mlastinos. Lupta se transforma intr-un conflict de uzura, din care moldovenii ies avantajati datorita pozitiilor mai bune detinute de voievod. Acelasi Kemal-Zade ne spune ca in fata neputintei strapungerii liniilor moldovensti, Mihaloglu Ali-Bei, o curajoasa capetenie otomana a organizat un "buluc" compus din ieniceri de elita "pentru al caror suflet batalia era o placere", si s-a avantat in fruntea lor asupra moldovenilor.

Manevra albanezului turcit pare sa reuseasca pe moment, ienicerii patrunzand in randurile moldovenilor. Lupta se transforma intr-o inclestare cumplita. Cum orice batalie are un moment critic, un punct de rascruce in care totul se poate rasturna, acesta este momentul maxim al luptei de la Podul inalt. Constient de acest lucru, sesizabil doar de strategii de geniu ai istoriei, Stefan cel Mare pregateste atacul final dublat de un siretlic eficient. Pentru a-i deruta si mai rau pe turci, Maria Sa odona ca satenii plasati pe dealurile din fata sa faca un zgomot cat mai mare din trambite, tobe si buciume. Turcii musca momeala crezand ca vor fi atacati din flancul stang, se regrupeaza si se pregatesc de aparare. Atunci, Stefan cu grosul armatei cade ca un fulger in spatele turcilor retezandu-le orice eventuala retragere. Furia moldovenilor nu cunoaste margini, masacrarea invadatorilor continua cu frenezie. Totul se transforma incet, incet intr-o masa amorfa in care urmasii dacilor liberi dezlantuie asupra Semilunii un adevarat Armagheddon mobil faurit din ghioage, securi, coase, palose si lanci. Mandria sultanului, crema trupelor sale de ieniceri scoliti in academii militare sa devina asi ai iataganului, este zdrobita fara drept de replica.

Pierderile sunt uriase. Nicaieri vreo armata musulmana nu mai fusese decimata in asemenea hal. Chiar cronicile turce afirma ca atunci au fost taiati 40.000 de vajnici ieniceri si spahii, o suma enorma pentru oamenii acelor timpuri. Socul psihologic s-a transmis intr-o clipita. Vazand ce soarta cruda-i macina pe cei mai buni razboinici ai armatei, restul soldatilor turci intra in panica si fug dezordonat. Incercarile lui Soliman de a organiza o rezistenta sunt sortite esecului. Nimeni nu mai asculta de nimeni. "Niciodata o oaste turceasca n-a mai suferit o astfel de infangere", bocea intr-o cronica mama sultanului Mahomed Fatih. In timp ce cronicarul polonez, Jan Duglozs, contemporan cu marele Stefan, scrie la randul sau: "Foarte putini turci si-au putut gasi mantuirea prin fuga, caci, multi s-au inecat in apa Siretului, chiar si aceia care au scapat si au ajuns pana la Dunare, au fost ucisi acolo de moldoveni care aveau cai mai iuti, sau au fost inecati". Cronica lui Kemal-Pasa-Zade este inca mai sumbra, turcul scriind despre trista soarta a turcilor dupa incheierea bataliei. Aflam asadar, ca otomanii au pierdut un numar de 40 de stindarde de lupta, un numar record in istoria Turciei. Stefan cel Mare a tras in teapa toti prizonierii turci, in afara de cateva pasale. Pentru a scapa de numarul imens de cadavre turcesti care, daca s-ar fi descompus odata cu venirea primaverii, ar fi dezlantuit molime asupra Moldovei, domnitorul ordona stangerea hoiturilor otomane in movile dupa care li s-a dat foc...

Victoria zdrobitoare are reverberatii in intreaga lume. Cei mai fericit sunt crestinii sarbi, bulgari, greci si armeni care gemeau sub asuprirea turcilor. Stefan primeste laude si aprecieri din Persia pana la Papa Sixtus al IV-lea care trece peste deosebirile de rit religios si il numeste "Atletul lui Christos". Cronicile se intrec intre ele in laude si multumiri la adresa domnitorului. Asa ne a fost dat si noua, romanilor, sa scriem o pagina importanta din Istoria Lumii si Europei!

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Fotografii




Poze





Poze de pe Pixdeus.com





Minuni ale lumii










Fox

Lucian Bute Vs Librado Andrade 2009 (repriza a 4-a )


Lucian Bute Vs Librado Andrade 2009 (filmat de pe tv)

Bute - Andrade 2008

Stefan cel Mare – Un sfant pe tronul Moldovei


Stefan cel Mare – Un sfant pe tronul Moldovei Foto (14)

„O, barbat minunat, cu nimic mai prejos decat comandantii eroici pe care atata ii admiram, care in vremea noastra a castigat, cel dintai dintre principii lumii, o biruinta atat de stralucita asupra turcului! Dupa credinta mea, el este cel mai vrednic sa i se incredinteze conducerea si stapanirea lumii, si mai cu seama cinstea de capetenie si conducator impotriva turcului, cu sfatul, intelegerea si hotararea tuturor crestinilor, de vreme ce ceilalti regi si principi catolici se indeletnicesc cu trandavia si placerile ori cu razboaiele civile” – cronicarul polonez, Jan Dlugosz (1415-1480)

O crima ce a schimbat fata Europei
In noaptea de 17 octombrie 1451, Moldova cunostea o crima ale carei repercusiuni nu ar fi putut nimeni sa le intuiasca. Ar fi parut, poate, doar o alta crima din lunga serie fratricida ce a insangerat monarhiile europene dar, de data aceasta, moartea unui monarh avea sa schimbe pentru totdeauna mersul istoriei. Domn in Moldova era la acea vreme Bogdan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun si tata al unui tanar cu evidente calitati de lider militar si politic, un tanar scolit la curtea lui Iancu de Hunedoara, de care se lega speranta continuitatii la tron a familiei domnitoare, Stefan. Petru al III-lea Aron, frate vitreg al lui Bogdan, un avid pretendent la tronul Moldovei, patrunde in noaptea tarzie de toamna pe domeniul de la Reuseni, acolo unde se afla familia domnitorului si, cu ajutorul a circa 100 de mercenari, il captureaza si il decapiteaza pe loc pe domnul Moldovei. De acum, puterea se afla in mainile sale. Nu mai ramanea decat un singur amanunt, prinderea tanarului de numai 18 ani, Stefan, cel care, ingrozit de moartea brutala a tatalui sau, fugise intr-una dintre padurile din apropiere. Pentru Petru Aron, uciderea posibilului sau inlocuitor nu mai era, probabil, decat o problema de timp.

Voievodul, de acum, Aron impinge la moarte un alt urmas al lui Alexandru cel Bun, pe Alexandrel, zis si Olehno, pe care il invinge in lupta de la Movile, in martie 1455. Stefan era de negasit, dar Aron nu parea sa mai dea mare importanta acestei probleme. In schimb, el se inchina turcilor acceptand sa plateasca un tribut de 2000 de galbeni (o suma imensa la acea vreme), tribut ce ar fi trebuit sa creasca anual, totul in schimbul protectiei Curtii Otomane.



Urat de boieri si parasit de cei apropiati, Petru Aron afla cu stupoare ca, la sase ani dupa uciderea miseleasca a lui Bogdan, Stefan se indrepta spre Moldova cu o armata de 6000 de oameni, mare parte munteni pusi la dispozitie de varul sau, Vlad Tepes, cerand tronul si razbunarea sangelui varsat la Reuseni. Cu o armata stransa in pripa, Aron este, insa, incapabil sa se opuna mult mai tanarului sau oponent, si este infrant la 12 aprilie 1457 la Doljesti pentru ca, la scurt timp, la Orbic, oastea sa sa fie imprastiata definitiv. Petru scapa cu viata si ia drumul pribegiei spre Polonia, acolo unde spera sa primeasca ajutor grabnic in inlaturarea "obraznicului Stefan", iar pe locul numit Direptate, pe Siret, tara il aclama ca domn pe fiul lui Bogdan al II-lea. Pentru Moldova incepuse cea mai glorioasa pagina din toata istoria ei.


Lupta de la Baia si dezastrul Semilunii de la Vaslui

Victoria asupra lui Petru Aron nu rezolva nicidecum problema stapanirii Moldovei. Stefan stia ca ucigasul tatalui sau ar fi putut veni oricand asupra sa cu oaste polona si, pentru a impiedica un atare risc, el accepta suzeranitatea regelui polon Cazimir si ii cedeaza acestuia Hotinul. In schimb, Polonia se angaja sa nu permita lui Petru Aron sa mai calce vreodata pamantul Moldovei. Aron constientizeaza inutilitatea prezentei sale la curtea lui Cazimir si se refugiaza in Ardeal, acolo unde spera la ajutor din partea regelui maghiar, Matei Corvin. Fara a se lasa intimidat de una dintre cele mai impunatoare armate ale Europei, Stefan, sustinut tacit de polonezi, ataca cetatea Chiliei, domeniu aflat sub protectie ungara inca de pe vremea lui Petru al II-lea. Atacul esueaza, iar domnul Moldovei paraseste teatrul de lupta cu o rana la glezna ce nu avea sa se mai inchida pana la sfarsitul vietii sale. Nu era, insa, decat o amanare. Trei ani mai tarziu, in 1465, Stefan avea sa cucereasca mult ravnita "poarta" a Moldovei. Intre timp, recuperase Hotinul de la polonezi.

Constientizand ascendentul dat de sustinerea Poloniei, chiar daca acesta era doar unul formal, Stefan ataca localitatile secuiesti din Ardeal in speranta de a-l captura pe Aron. Aceasta scapa din nou cu fuga si se refugiaza la curtea lui Matei Corvin, acolo unde cere insistent o interventie armata a Ungariei in Moldova. Drept raspuns, Matei Corvin ridica in 1467 o oaste de 40.000 de cavaleri, nu inainte de a potoli rascoala taranilor ardeleni de care Stefan nu era strain. La 11 noiembrie, ungurii se aflau deja la Brasov iar urmatoarea destinatie era pasul Oituz, trecerea spre Moldova. Bine intarit de catre domnitorul muntean, pasul se dovedeste o nuca tare pentru Matei Corvin, luptele surde din trecatoare dovedindu-se fatale pentru multi dintre ostasii sai. Si totusi, regele ungur reuseste sa treaca. La 19 noiembrie, targul Trotusului este devastat. Nu sunt crutati nici macar copiii si preotii. Urmeaza Bacaul, Romanul si se parea ca armata lui Corvin avea sa ia si Suceava.



La 15 decembrie 1467, Stefan , alaturi de 12.000 de osteni asediaza Romanul, locul de campare al armatei ungare, dupa ce incendiase orasul din toate partile. Luptele sunt extrem de violente, cu multe victime de ambele parti. In zorii zilei, panicati, ungurii incep sa se retraga in dezordine. Pana si regele este purtat pe targa, ranit grav de o sageata cu trei varfuri si de catre o lance. Doar indecizia vornicului Isaia de a ataca acolo unde ii ordonase Stefan voievod face ca Matei Corvin sa ramana necapturat si sa ajunga, alaturi de ramasitele armatei sale, in Ungaria. Dar nu era decat inceputul. Dornic sa arate ca Moldova nu mai este un loc deschis jefuitorilor, voievodul moldav patrunde in anul 1468 in Ardeal, pradand si pedepsind trupele unguresti pentru necutezanta de a se fi opus moldovenilor. Nu era decat semnul ca pe tronul Moldovei urcase un principe demn de orice natiune europeana. Petru Aron este momit cu o scrisoare falsa si adus in fata lui Stefan. Soarta sa avea sa fie aceeasi cu a victimei sale de la Reuseni, Bogdan al II-lea, tatal domnitorului moldav.

Dar problemele lui Stefan erau departe de a fi rezolvate. Asupra sa apasa inca birul acceptat de Petru Aron, iar cutezanta de a nu-l plati Inaltei Curti de la Stambul ar fi insemnat asmutirea asupra Moldovei a celui mai puternic imperiu al vremii. Stefan isi calculeaza, insa, bine miscarile. Stie ca, atata vreme cat pe tronul Tarii Romanesti se afla Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Tepes, un domnitor vandut turcilor, pericolul otoman ar fi putut lovi Moldova din cel putin doua parti. Nu ramanea decat ca Stefan sa impuna in Muntenia un domnitor supus cauzei crestine care sa il sprijine in lupta impotriva necredinciosilor. Astfel, intre 1470-1474, voievodul moldav cucereste Braila, cel mai important port valah, Cetatea de Floci si Ialomita. Radu cel Frumos nu i se poate opune. Cere, in schimb, tatarilor sa invadeze Moldova. La 20 august, la Lipniti, Stefan ii infrange si pe acestia intr-o lupta sfarsita catastrofal pentru tatari. Insusi fiul hanul este capturat si ucis atunci cand tatal sau ameninta pe domnitorul Moldovei cu noi pradaciuni.



Radu decide sa actioneze, dar este infrant chiar la intrarea in Moldova. In anul 1471. Doi ani mai tarziu, la 18 noiembrie, Stefan il infrunta din nou pe domnitorul muntean si il invinge iarasi la Ramnicu Sarat. In locul sau, voiedovul in inscauneaza pe Laiota Basarab. O incercare a turcilor de a remedia situatia se termina dezastruos. Toata armata lor, circa 13.000 de oameni, este nimicita, iar 2300 de prizonieri sunt trasi in teapa. In acelasi an, insa, Laiota il tradeaza pe Stefan si trece de partea turcilor. Un altul ar fi renuntat, dar nu si domnitorul moldovean. El isi alege un nou protejat, pe Basarab cel Tanar, zis si Tepelus, pe care il trimite cu o armata impotriva lui Laiota. Tepelus nu se ridica, insa, la asteptarile lui Stefan si, la 5 octombrie 1474, este infrant de tradatorul Laiota. Doua saptamani mai tarziu, dupa ce cucerise cetatea Teleajenului, Stefan il invige si pe fostul sau aliat si reinstaureaza domnul pe care si-l dorea.



In schimb, actiunile sale rascolisera suficient mandria turcilor. Decis sa puna odata pentru totdeauna capat spinoasei probleme a Moldovei, Mohamed al II-lea, cuceritorul Bizantului, trimite o armata imensa, numarand circa 120.000 de oameni, in frunte cu Soliman Magnificul, sa ii aduca mica provincie rebela sub vesnica ascultare. Nu stia, insa, ca isi trimisese cei mai multi dintre osteni la moarte.



Stefan, afland de planurile turcilor, cere grabnic ajutor vecinilor crestini. Polonia trimite doar incurajari, in timp ce Matei Corvin nu trimite decat 1800 de cavaleri. In graba, din Ardeal, domnitorul strange inca 5000 de secui, alaturi de cei 40.000 de moldoveni, atat cat putuse aduna sub arme din mica tara a Moldovei. Urmand vechiul obicei, el pustieste totul in calea atacatorilor, ingreunandu-le acestora avansul si oferindu-si timp pentru a alege locul ideal pentru batalia ce avea sa vina inevitabil. Iar locul il gaseste in mlastinile din jurul Vasluiului. La 10 ianuarie 1475, Stefan isi aduna oastea in negura diminetii si ataca frontal uriasa oaste a turcilor. Inclestarea este una de o rara violenta dar, dupa ceasuri de lupta surda, moldovenii incep sa bata in retragere. Este momentul in care insusi voievodul se avanta in prima linie incuranjandu-si oamenii si dand turcilor lovitura de gratie. La un semn al sau, din spate, un detasament ascuns in padurile din apropiere, navaleste asupra otomanilor starnand o panica de nedescris. Turcii nu mai asculta de ofiteri si incep sa se calce in picioare in speranta desarta de a scapa cu viata. Totul se transforma in cel mai scurt timp intr-o urmarire surda presarata cu zeci de mii de victime. Fugariti pana la Dunare, putinii supravietuitori isi pierd viata in apele inghetate ale Dunarii. Fusese cea mai mare infrangere a Islamului din fata unei armate crestine!



Drept raspuns, Stefan, pe care polonezii il numeau deja "cel Mare", este numit de catre papa de la Roma "atlet al lui Hristos", in timp ce Matei Corvin isi aroga drepturile victoriei. Aurul necesar unei noi rezistente in fata turcilor pleaca spre tronul Ungariei, in timp ce voievodului Moldovei nu ii parvin decat felicitarile curtilor europene. Impresionanta ramane scrisoarea lui Stefan cel Mare catre monarhii apuseni, scrisoare redactata la 25 ianuarie 1475, la doar 15 zile de mareata sa victorie:

"Prea luminatilor, prea puternicilor si alesilor domni a toata crestinatatea, carora aceasta scrisoare a noastra va fi aratata sau de care eaq va fi auzita. Noi, Stefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Moldovei, ma inchin cu prietenie voua tuturor carora va scriu si va doresc tot binele si va spun domniilor voastre ca necredinciosul imparat al turcilor a fost de multa vreme si este inca pierzatorul intregii crestinatati, si in fiecare zi se gandeste cum sa nimiceasca toata crestinatatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre ca pe la Boboteaza trecuta, mai sus numitul turc a trimis in tara noastra si impotriva noastra o mare ostire in numar de 120.000 de oameni, ala carei capitan de frunte era Soliman Pasa beglerbegul… Auzind si vazand noi acestea, am luat sabia in mana si cu ajutorul Domnului Dumnezeul nostru atotputernic, am mers impotriva dusmanilor crestinatatii, i-am biruit si i-am calcat in picioare, si pe toti i-am trecut sub ascutisul sabiei noastre, pentru care lucru sa fie laudat Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, paganul imparat al turcilor isi puse in gand sa-si razbune si sa vina, in luna lui mai, cu capul sau, si cu toata puterea sa impotriva noastra si sa supuna tara noastra, care e poarta crestinatatii si pe care Dumnezeu a ferit-o pana acum. Dar daca aceasta poarta, care e tara noastra, va fi pierduta - Dumnezeu sa ne fereasca de asa ceva -, atunci toata crestinatatea va fi in mare primejdie. De aceea, ne rugam de domniile voastre sa ne trimiteti pe capitanii vostri intr-ajutor impotriva dusmanilor crestinatatii, pana mai este vreme, fiindca turcul are acum multi potrivnici si din toate partile are de lucru cu oameni ce-i stau impotriva cu sabia in mana. Iar noi, din pareta naostra, fagaduim, pe credinta noastra crestineasca si cu juramantul domniei mele, ca vom sta in picioare si vom lupta pana la moarte pentru legea crestineasca, noi cu capul nostru. Asa trebuie sa faceti si voi, pe mare si pe uscat, dupa ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel atotputernic, noi i-am taiat mana dreapta. Deci fiti gata fara intarziere. Data in Suceava, in ziua de Sfantul Pavel, luna ianuarie in 25, anul Domnului 1475. Stefan voievod, domnul tarii Moldovei".



Lupta de la Razboieni si umilirea Poloniei in Codrii Cosminului

Era evident ca marele Mahomed al II-lea nu putea accepta o rusine asa cum fusese cea de la Vaslui. De aceasta data, decide sa ia problema in propriile maini si sa scape de incomodul domnitor moldovean. Astfel, la 13 mai, 1476, sultanul pleaca din Adrianopol in fruntea unei armate de-a dreptul uriase, 150.000 de oameni, carora Laiotas Basarab le promisese ajutorul a inca 12.000 de munteni. Stefans e vede din nou singur in fata Imperiului Otoman. Fara sa dispuna de rezervele uriase de oameni de care se bucura Mahomed, el strange doar 20.000 de osteni. 20.000 in fata a peste 160.000 de turci.



Singura solutie este intarirea unui fort la Paraul Alb, sau Valea Alba, acolo unde Stefan isi maseaza mica armata. Spre uimirea lui Mahomed, voievodul moldav ataca primul, la 26 iulie, si chiar reuseste sa respinga primele valuri ale turcilor. Numarul acestora era insa urias, iar Stefan se vede nevoit, intr-un final, sa se retraga, lasand in urma un numar mare de morti dintre proprii sai osteni. Sultanul este sigur de victorie si se indreapta spre Suceava, cetatea de scaun, acolo unde esueaza in fata aparatorilor condusi de Sendrea, cumnatul lui Stefan. Hotinul, aparat de starostele Vlaicu, rezista si el. Neamtul, aflat in grija hatmanului Arbore iese invingator in luptele cu Mohamed. Cat despre Chilia si Cetatea Alba, turcii nu se mai gandesc sa le cucereasca. O furtuna puternica le distrusese o mare parte a flotei din Marea Neagra. Si astfel, cuceritorul Bizantului, se intorcea din Moldova neinvins, dar fara sa fi cucerit nimic, hartuit din spate de noua oaste a lui Stefan, asemenea unui fugar si nu unui invingator, asa cum se pretindea. Drept raspuns, Stefan cel Mare il aduce pe tronul Valahiei pe Vlad Calugarul. Tepelus urmase gestul lui Laiota si tradase si el.



Dar nici acest al treilea protejat crestin al lui Stefan nu rezista prea mult in fata turcilor. Mai mult, el se alatura acestora in ceea ce avea sa fie cea mai mare lovitura peste domnitorul Moldovei, pierderea Chiliei si a Cetatii Albe din anul 1484. Singura speranta a domnitorului ramane o alianta militara cu Polonia, alianta ce se incheie in anul 1485, in conditii umilitoare pentru Stefan. In vazul tuturor, el a fost nevoit sa ingenuncheze si sa jure credinta mandrului Cazimir. Fusese doar o vanitate a polonezului pentru ca intelegerea nu a fost respectata. Polonia nu a trimis lui Stefan decat 3000 de soldati. Mai mult, Cazimir incheie pacea cu sultanul, lasandu-l pe Stefan in voie sortii.



Drept raspuns, domnitorul cauta ajutor in Ungaria si, asigurat de protectia acestora, invadeaza Polonia si ocupa Pocutia, teritoriu asupra caruia Stefan avea drepturi de mostenire de la Petru al Musatei si Alexandru cel Bun. Cazimir nu reactioneaza si, la numai doi ani dupa atacul moldovenilor, se stinge din viata lasand locul fiului sau Ioan Albert. Un alt fiu al sau Vladislav, conducea Boiemia, in timp ce un altul, Alexandru, era mare duce al Lituaniei. Ramanea cel de al patrulea fiu, Sigismund cel fara de tara, pe care Ioan Albert decide sa il aseze in fruntea Moldovei. Astfel, sub un pretext mincinos, recucerirea Chiliei si a Cetatii Albe, Ioan Albert patrunde in Moldova, la 9 august 1497, in fruntea a 100.000 de osteni. Prima solie a lui Stefan este primita cu bunavointa si asigurata de bunele intentii ale polonezilor. Ruta urmata era, insa, alta decat cea catre Chilia. Stefan intelege planul lui Ioan Albert si vede cum armata acestuia se indreapta catre Suceava. Trimite o a doua solie si abia cand mesagerii sai sunt arestati intelege planul ascuns al regelui vecin. Grabnic, Stefan cel Mare cere ajutorul turcilor si ardelenilor.



La 24 septembrie, polonezii declanseaza asediul Sucevei, dar incercarile lor sunt zadarnice. Cetatea era mult prea bine aparata ca sa poata fi cucerita. Turcii trimit doar 2000 de oameni, in timp ce ardelenii se grabesc prin pasul Oituz cu 12.000 de osteni. Afectati de lipsuri, polonezii ridica asediul si par decisi sa incheie pacea, dar aceasta nu se va mai face decat in conditiile impuse de Stefan. Ioan Albert era nevoit sa se intoarca pe aceeasi ruta secatuita de tactica pamantului parjolit, fara ingaduinta de a jefui vreo asezare de pe teritoriul Moldovei. Demoralizati, polonezii pornesc pe drumul de intoarcere dar nici de aceasta data nu isi tin promisiunea. Constient de o noua incalcare a tratatului de pace, Stefan ii urmareste pe atacatori cu circa 40.000 de osteni. In "apropiere de fagetul Cosminului", voievodul in ajunge din urma pe polonezi si ordona armatei sale sa inconjoare padurea. Copacii sunt taiati si lasati doar atat cat sa poate fi pravaliti si, la 26 octombrie 1497, varstnicul Stefan dadea inca odata atacul. Prinsa ca intr-un cleste, armata polona a fost distrusa, putini fiind cei care au reusist sa fuga. Urmarirea fugarilor continua pana la granita cu Polonia, lupte crancene avand loc la Lentesti si apoi la Cernauti. Stefan isi permite chiar sa se lipseasca de un corp de oaste pe care il trimite sa lupte impotriva unui detasament de calareti mazuri veniti in ajutorul polonilor. Si din nou moldovenii ieseau invingatori. Polonia isi lingea ranile deschise si zecile de mii de morti lasati in pamantul Moldovei. Era una dintre cele mai mari infrangeri din istoria sa medievala. Pocutia ramanea a Moldovei pana dupa moartea lui Stefan, survenita la 2 iulie 1504, si asta pentru ca nimeni nu mai cuteza sa il infrunte pe Sfantul Luptator si ctitor de biserici de pe tronul de la Suceava.

Merele sunt chiar mai sanatoase decat credeau savantii

Merele sunt chiar mai sanatoase decat credeau savantii











Celebra zicala “Un mar pe zi tine doctorul departe de tine” e mai adevarata ca oricand: un nou studiu arata ca valoarea merelor a fost subestimata.

Cercetand proprietatile mai multor tipuri de fructe – mere, piersici, nectarine -, oamenii de stiinta de la Institutul de Cercetari Alimentare din Norwich, Marea Britanie, au descoperit ca acestea contin cantitati de antioxidanti mult mai mari decat se crezuse pana acum.

Continutul de polifenoli din fructe s-a dovedit a fi de pana la cinci ori mai mare decat cel estimat in studiile anterioare.

Acesti polifenoli sunt supusi, in intestin, unor procese de fermentatie, sub actiunea unor bacterii specifice, dand nastere unor compusi cu rol benefic pentru sanatate, inzestrati cu proprietati antioxidante.

Bruta de la Cotroceni lovind un copil de 10 ani

miercuri, 25 noiembrie 2009

In ceata


Nimeni nu acorda atentie celor mai evidente adevaruri.

*

Zeii coboara din Olimp






Nu am fost in Grecia. Nu pot spune ca nu mi-a fost dat sa merg in Grecia, caci am colegi de facultate greci si grecoaice, care m-ar primi cu placere, si acum, la peste 30 de ani de la prima invitatie, iar in ultimii ani, puteam sa stam la Atena, la Mirela, fata prietenei noastre Lia, care lucra acolo ca doctorita. Dar eu sunt legat de glie si de tabieturile mele de bosorog. Ma mangai, repetand cuvintele lui Iorga : "Pamantul nu este al celui ce-l strabate cu piciorul, ci al celui care il pricepe cu gandul". Dar acum, nici cu gandurile nu ma mai pot lauda. Ce-ar fi sa iau lumea la picior ? Zeii coboara din Olimp. Ce ar fi daca as urca eu in locul lor ?

marți, 24 noiembrie 2009

Razboiul psihotronic - Emil Strainu


Redau textul de pe contracoperta:

"Lucrarea de fata reprezinta o sinteza a celor mai avangardiste realizari in domeniul vederii la distanta si spionajului psihotronic. Unele din aceste metode au intrat deja in uzul curent al institutiilor militare, serviciilor secrete cat si a unor grupari teroriste si ale crimei organizate.

***

In prezent, un lucru este cert, ca dupa anii '70, atitudinea oamenilor de stiinta a inceput sa se schimbe fata de acest domeniu, trecandu-se la o verificare riguroasa si o explicare stiintifica a fenomenelor din sfera psihotronicii. Nu intamplator aceasta schimbare a inceput in SUA, unde pragmatismul de tip american a invins prejudecatile. Astazi, fenomenele paranormale sunt studiate in mari universitati americane, cum sunt Stanford din California si Harvard din Boston."

Aforisme. Vorba buna, duhul blandetii


1. Pricina pentru care se fac greselile, este nerecunoasterea binelui.
2. Daca vrei sa fii multumit, va trebui mai intai sa faci pe altii sa se simta multumiti.
3. Oamenii se castiga cu blandetea.
4. Cel bland nu inclina spre razbunare, ci mai mult spre iertare.
5. Treburile care se pun la cale prin blandete, nu dau gres.
6. Cruzimea naste cruzime, si blandetea, blandete.
7. Copiii carora nu li se arata dragoste, ajung sa nu mai iubeasca.
8. Raspunsul bland inlatura mania.
9. De frumusete te saturi in 40 de zile, de caracter bun, nici in 40 de ani.
10. Vorba buna deschide porti de fier.
11. Cine nu izbuteste cu duhul blandetii, nu o va scoate la capat nici cu severitate.
12. O casnicie care se destrama este imaginea cea mai apropiata de Infern.

Razboiul geofizic - Emil Strainu


Reproduc, fara alte comentarii, textul de pe contacoperta acestei carti de mare rasunet a generalului doctor Emil Strainu :

"Tema abordata este de stringenta actualitate si trateaza una dintre cele mai controversate probleme din prezent, dar mai ales din perspectiva evolutiei societatii omenesti pe planeta pamant. Sub acest aspect, autorul, in baza unor ample studii de documentare si de cercetare, a reusit sa elaboreze o lucrare inedita care trece in revista principalele evolutii ale conceptului, teoriei si practicii razboiului geofizic, cat si perturbarile aduse naturii in general, cu precadere mediului ambiant prin actiunile omului, cel mai activ, inteligent si perspicace factor in folosirea avantajelor oferite de natura, dar, in acelasi timp, cel mai distrugator si agresiv element al ecosistemului."

duminică, 22 noiembrie 2009

Gore Vidal - "Iulian Apostatul"


" Ceea ce ma tulbura cel mai mult, este disperarea crestinilor in legatura cu aceasta viata, si accentul exagerat pe care-l pun pe cea viitoare. Fireste, ETERNITATEA este mai mare decat scurtul rastimp al vietii omului, dar a trai cu totul in ideea eternitatii inseamna A LIMITA SPIRITUL si a-l face pe om nenorocit in existenta sa de zi cu zi, deoarece ochiul sau trebuie sa fie atintit mereu, NU ASUPRA ACESTEI LUMI MINUNATE, ci asupra usii intunecate prin care trebuie sa treaca intr-o zi."

Aforisme - Contribuie la fericirea altora


1. Adevarul trebuie sa se impuna fara violenta.
2. Mai bine dragoste mai putina si ajutor mai mult.
3. La bine nu poti rasufla de prieteni, la rau, ramai singur.
4. Cuvintele de mangaiere trebuie spuse la timpul potrivit, cand durerea este vie. Cand ranile s-au vindecat, cel care le atinge le reinnoieste.
5. O fapta nobila e sa dai ajutor celor cazuti.
6. Prin unire, se mareasc lucrurile mici, prin vrajba, se prapadesc si cele mari.
7. Cunoscand nenorocirea, invat sa ii ajut pe cei nenorociti.
8. E bine sa te induiosezi de nenorocirea prietenilor, dar e mai bine sa le vii in ajutor.
9. Contibuie la fericirea altora, si vei fi si tu fericit.
10. Omul trebuie sa lupte pentru binele altora ca si pentru binele propriu.
11. Omul superior raspunde la binefaceri, prin binefaceri si mai mari.
12. Felul cum dai, pretuieste mai mult decat ceea ce dai.

22 noiembrie - Ziua Sperantei





vizitatori

bulinute rosii

cactusi faini