Inca de pe la cinci dimineata am auzit cantecul cucului. Eu nu fac confuzii, cum li se intampla cainilor nostri, care latra si cand suna soneria de la poarta, care reproduce cantatul cucului, dar si atunci cand canta chiar dumnealui, crezand ca e soneria. Fiind duminica, am zabovit in pat. De-abia pe la sase m-am sculat, caci mi-a venit motanul Sirtaki la geam, si a mieunat sa-l las in casa. El intra si iese pe geam, caci nu se poate altfel din cauza Pechinezilor si a Bishonului. Cucul a cantat ziua intreaga, si canta si acum, cand scriu, de-mi vine sa ies si sa incerc sa-i fac o poza mai reusita decat cea pe care o am acum pentru blog. Dar de vazut, am apucat sa-l vad doar cand i-am condus pe copii, care se duc la Cluj. Era pe sarma de curent, dar nu aveam aparatul foto la mine. Ma rugam in gand sa nu plece fara sa-l pozez, si-mi ziceam ca daca-l mai prind, mi se mai implineste si o alta dorinta. Nu numai ca l-am revazut, dar erau deja doi si se curtau, cand am iesit cu aparatul. Dar am reusit sa-l pozez doar pe al doilea, caci pana s-a incarcat blitzul, vraja curtarii luase sfarsit. L-am mai pozat pe barbatus si in zbor, dar de sub sarmele de curent, si nu-i o fotografie prezentabila. Voi si filma cucul, cum am facut si anul trecut, caci, in curand, pasarea aceasta tainica - iata, canta si acum! - se va retrage in padure, si o vor mai auzi doar cei ce vor mai avea parte de o noua primavara. Si nimeni nu poate fi sigur ca va fi printre ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu