Se afișează postările cu eticheta comentarii politice si literare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comentarii politice si literare. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Vox populi vox dei

Iată motivele pentru care

românii nu-l mai aleg pe Băsescu preşedinte

Obs. Precizez de la început că limbajul folosit este elegant,
elevat şi adecvat în raport cu realitatea pe care o descrie…

Are o faţă de bidon turtit… Chiar Gigi Becali a afirmat că nu-l ia nici la stână căci, cu faţa lui, îi sperie oile…
Este beţiv şi nu-şi poate da seama de problemele reale ale ţării, ale oamenilor şi lucrătorilor ei, promulgând legi fără discernământ. Ex. Legea salarizării personalului din învăţământul preuniversitar, respectiv a creşterii cu 50% a veniturilor acestora, cu care a câştigat europarlamentarele, iar acum, cu legea salarizării unice, crede că anulează prostia făcută şi, în plus, câştigă prezidenţialele. Că de…, din prostie în prostie, spre victoria (catastrofa) finală…
Este scandalagiu, caracteristică a omului beţiv, care, suprapusă peste caracterul său conflictual, dă o creatură monstruoasă, o dihanie periculoasă, un subom care pescuieşte numai în ape tulburi, pe care le agită pentru a-şi susţine mesajul, pentru a prosti lumea…
Se comportă ca un şef de partid, şi nu ca un preşedinte de ţară sau om de stat.
Nu este independent, cum spune Constituţia şi nici echidistant, cum ar trebui să fie.
Este dictator, sau cum spun oamenii dictachior, ori după alţii Pazvante Chiorul, având compulsii dictatoriale. De aici pare că este surprinzător în ceea ce face, el fiind de fapt în neconcordanţă cu propriile lui acţiuni, de unde şi teama/spaima, nerealizării planurilor. Din această teamă rezultă acţiunea impulsivă De ce le e frică, nu scapă!, care devine De ce ţi-e frică, de aia nu scapi!
Totodată, activitatea lui mentală este în opoziţie cu organizarea eului, fiind vorba de o egodistonie, adică o dizarmonie a eului aflat între exigenţele sinelui şi ale supraeului. El se situează între dezordinea piratului şi ordinea unui echipaj de navă.
Compulsiile, aceste stări contradictorii ale eului, sunt generatoare de stări frustrante, angoasante ducând chiar la izolare şi anxietate, pe acest fond apar apucăturile dictatoriale.
Foloseşte democraţia directă, cu adresare directă la popor, pentru că numai pe el îl poate prosti uşor, mizând pe faptul că oamenii simpli nu descifrează totul… Le exploatează ignoranţa pentru a mai prinde cinci ani de scandal…
Nu înţelege democraţia modernă, indirectă, în cadrul căreia Parlamentul are un rol esenţial în viaţa politică şi în promovarea legilor.
Nu pricepe ideea separării puterilor în stat, care de la Montesquieu încoace reprezintă fundamentul statului modern, el amestecându-se peste puterea judecătorească, executivă, legislativă – pe care vrea s-o desfiinţeze, pentru că-l încurcă prea tare în compulsiile lui dictatoriale…
Are structura mentală a unui informator tipic. Dosarul lui de securist lipseşte într-un mod misterios…
Este amestecat în afacerile necurate ale fratelui său cu trafic de armament
Este amestecat în răpirea jurnaliştilor şi în eliberarea acestora, dorind să pară eliberatorul, salvatorul neamului, precum Stalin; Promovează modelul omului bădăran, ghiorlan, ghiolban, mitocan, viciind profund modelul românesc de preşedinte.
Este un derbedeu ce încalcă mereu legile şi Constituţia
Nu cedează puterea în mod democratic, ci doar ca Ceauşescu, împuşcat. Este în stare să scoată armatele din cazărmi pentru a-şi păstra puterea…
O promovează pe fiică-sa, Elena, o analfabetă, – vezi: succesuri, eşece, partiduri, „sunt oameni care nu vreau să vorbesc cu tine”, rezolvarea problemei bătrânilor prin cumpărarea de scaune electrice, în loc de scaune cu rotile, – arătându-le tinerilor că cine este tare-n tată şi are tupeu, merge mai departe, până în inima Europei…
Vrea să cîştige cu orice preţ puterea promiţând droguri şi prostituţie…
O susţine pe Elena Udrea, pentru a arăta românilor cum călăreşte iapa calul, (de parcă această femeie ar fi Maria Tereza domnule!) şi cum se face centură în Parlamentul României. Deci, promovează haimanalele lipsite de decenţă, care fac un teatru ieftin, cu intenţia de a câştiga în imagine…
Pune un prim-ministru incompetent, şi inconştient, un jurist şi nu un economist, sau expert în economie, şi asta numai şi numai pentru a-i promova ideile, inepţiile, pentru a-l pune să facă ceea ce vrea el să facă, nu ceea ce trebuie să facă un prim-ministru pe timp de criză economică, din acest motiv România a ajuns la sapă de lemn….
Nu ştie ce este o criză economică, care sunt fazele ei, ce măsuri se iau în fiecare fază, reuşind să pronunţe silabisit cuvântul re-ce-si-u-ne abia pe data de 6 iunie 2009. Lasă impresia că dacă ieşim din recesiune ieşim din criză, câtă vreme după recesiune urmează prăbuşirea (căderea), apoi revirimentul (revenirea la starea de normalitate) şi apoi avântul sau boom-ul economic. Acestea sunt fazele obiective ale unei crize economice.
Pentru că s-a declarat un preşedinte jucător, şi-a creat argumentul sau avantajul de a interveni tot timpul pe unde nu trebuie şi cum nu trebuie, adică, dacă greşeşte, mă scuzaţi, sunt jucător, românii văzându-l, într-adevăr, jucând pe la toate chermezele…
Vorbeşte de prin biserici, de pe la slujbe, murdărind altarele bisericilor cu prezenţa lui, întinând credinţa, profanând cu prezenţa lui insolentă, necuviincioasă, obraznică, neruşinată, tot ce este sfânt pe acest pământ, partea cea mai curată a sufletului romînesc…
Promovează fără ruşine, (cu neruşinare), fără jenă, fără pic de abţinere, fără bun simţ şi decenţă, hăhăielile prezidenţiale, arătând prin asta că nu-i pasă de ce se întâmplă, nu-i pasă orice s-ar întămpla…
Vorbeşte de salarii nesimţite şi nu de un preşedinte nesimţit sau de nişte PD-lătrăi nesimţiţi, care au votat şi au semnat pentru nişte legi de creştere a unor salarii fără ca noi să ştim, iar acum chipurile ne dezvăluie nişte nereguli, când de fapt, cum n-am ştiut când s-au dat acele legi, tot aşa nu trebuia să ştim când s-au luat.
Foloseşte referendumul ca armă politică, deci Constituţia nu este o carte ce trebuie respectată, ci folosită…
Demonizează totul pentru a se ipostazia în salvator:
el salvează justiţia, pe care n-o plăteşte, n-o respectă…
el salvează economia, când în fapt a condus-o la dezastru,
amestecându-se într-o problemă care nu este de competenţa lui; mai era unul care le ştia pe toate…
el salvează statul, pe care l-a dus în faliment
el salvează instituţiile, pe care nu le respentă: Parlamentul, democraţia, partidele politice, încercând să desfiinţeze PNL, susţinând că acest partid politic trăieşte încă din solda lui Brătianu…Tăriceanu a fost aici extrem de vigilent şi are un merit deosebit.
Până acum a fost văzut şi în frac şi în tricou, şi treaz şi beat, şi în interior şi în exterior, şi pe apă şi pe uscat, a oferit tot ce putea să ofere, modelul unui preşedinte bădăran, mitocan, necioplit, rudimentar, primitiv, golan, derbedeu.
Este incult sub raport politic şi nu numai, răspunzând la întrebarea Ce carte ai citit? Cărtărăscu…Când de fapt, Cărtărăscu nu este o carte, şi nici nu este Cărtărăscu, ci Cărtărescu. Acesta este răspunsul pe care l-a dat şi acum 5 ani, ceea ce înseamnă că n-a citit nicio carte. De fapt se şi vede incultura pe lexicul lui restrâns şi rudimentar. Se poate spune că are o incultură vastă…
Este incult sub raport politic pentru că nu ştie să citescă Constituţia, sau o citeşte după debilitatea lui intelectuală, şi nu după cum scrie Boc, sau părinţii Constituţiei.
A creat ministere noi pentru a-şi servi clientela politică: Ridzi, Udrea, etc.
Promovează oameni incompetenţi, doar pe criterii politice. Cum să stea Plăcintă lângă Octavian Belu sau Mariana Bitang? Cum să stea o croitoreasă la un misister pe care nu-l cunoaşte? Pică exact ca o plăcintă pe domeniul respectiv…Sau cum să stea un inginer horticol în fruntea unui spital de psihiatrie? Chiar tratăm oamenii ca pe nişte legume…
A făcut rectificare de buget şi a luat bani de la învăţământ, sănătate, agricultură, de la ministerele PSD şi i-a dat lui Udrea, atâta timp cât în ţară şcolile se dărâmă, stau fără căldură şi lumină, campusurile începute au rămas în paragină, plouă în capul copiilor din internate, se dărâmă plafoanele, zidurile şcolilor se prăbuşesc…
A promovat miniştri incompetenţi profesional: Pogea, Berceanu, Videanu… Nastratin Pogea nu ştie nimic la finanţe, fiind inginer. Berceanu lasă totul să se dărâme la CFR, unde numărul de accidente de cale ferată a devenit alarmant, nesiguranţa pe acest mijloc de transport fiind cea mai mare acum, el spunând cu nesimţire că greve a mai văzut…
Şi l-a pus pe Boc prim-ministru, care este acum şi ministrul învăţământului şi care într-o zi a cerut sever să-mi aducă mâine ministrul învăţământului situaţia cu şcolile care nu şi-au luat banii. Dar dumneavoastră sunteţi ministrul învăţământului… Nici nu ştie pe ce lume trăieşte… Aţi uitat că sunteţi un guvern 2 în 1?
S-a legat de Nica când acesta a făcut o afirmaţie, dezvăluind prin aceasta intenţia de fraudă a alegerilor prezidenţiale. Imediat a pus un ministru PD-L, un lătrău, deci un PD-lătrău, dând şi de această dată PD-lături.
Doreşte să înlocuiască totul în ţara asta, să-i schimbe pe toţi până la portar şi femeia de serviciu, având nostalgia partidului unic, pe o logică rudimentară: dacă nu eşti cu ei, eşti împotriva lor…
Nu i-a măsuri sau atitudine împotriva celor care ies din biserici şi împart bani oamenilor, ca Gheorghe Flutur. Nu se opune măcar formal acestui tip de comportament, semn că îl promovează tacit…
Trimite mesaje agresive, a unui om care atacă De ce le e frică, nu scapă, dezvăluind psihologia unui om care se apără De ce ţi-e frică nu scapi, dictachiorule!
Măi Traiane nici nu ştii,
Ce bideu (WC) începi să fii…
Dacă prin absurd, iese tot el la alegeri, Parlamentul îl poate suspenda pentru toate aceste argumente.
Va da socoteală în dosarul Flota şi va fi plimbat pe mări şi oceane, prin golfuri şi fiorduri, estuare şi delte, fluvii şi râuri, pentru a arăta pe unde au vândut vasele noastre…, mândra noastră flotă de la Mircea cel Batrân încoace. Va fi purtat apoi cu dricul Mircea…
A dat cu pietre 4 (patru) ani într-un guvern pe care trebuia să-l ajute să guverneze eficient, iar acum se laudă cu neruşinare şi nesimţire cu rezultatele acestei guvernări. Este un caz de nesimţire patologică. Aceasta este adevărata nesimţire, despre acest tip de nesimţire trebuie discutat.
Priviţi, în câteva cuvinte, nesimţirea acestei guvernări:
Boureanu: Să discutăm despre amante, spune aceste lucruri cu tupeu, cu neruşinare, cu nesimţire…
Udrea: vine la Comisie într-o regie de învingător, fără date, fără documente, fără nimic din ceea ce a cerut Comisia; acuză, jigneşte şi pleacă, fiind un alt caz de nasimţire feminină. Numele ei este legat şi de telefonul dat, în numele ei, la emisiunea lui Robert Turcescu. Acesta, contrariat, o întreabă: dar nu sunteţi doamna Udrea? NU… Este vorba de un caz de paranoia în schizofrenia puterii. Vedem cum puterea, practic, dizlocă eul. Dedublarea acestuia este patologică…, trece cu mult de limitele normalului.
Olteanu: îl face pe Boc Ştefan cel Mare, când el este Muc cel mic… Este o nesimţire să te compari cu Ştefan cel Mare, sau să compari un handicapat cu Ştefan cel Mare, jigneşti istoria unui neam…
Ridzi: întrebată unde sunt banii, să prezinte facturile, spune că este om al partidului, crescută de partid, supusă partidului, de parcă n-are creier. Este alt caz de nesimţire indusă care vine de la conducător
Băsescu: este un alt caz de nesimţire fără limite, îl jigneşte pe Liiceanu spunând că ţara n-are nevoie de filozofi, adică de oameni de nimic, apoi îşi cere scuze… Se vede că tot timpul dă cu mucii-n fasole, cu oiştea-n gard şi cu bâta-n baltă. Au mai rămas lângă el coprofagii, lichelele, delatorii şi sicofanţii (trădătorii), care au început deja să-l trădeze, deoarece caseta video care arată cum preşedintele loveşte un copil, provine de la PDL. A fost scoasă acum, pentru că acum are cel mai bun preţ…
Oamenii i-au ales să guverneze o Republică, iar ei se duc cu nesimţire la cosit, în dispreţul treburilor publice, ca de exemplu Boc, pe care oamenii l-au şi bătut cu ouă clocite prin Banat. Acest lucru arată că ei nu mai au ce să facă pe la Guvern, de aceea trebuie trimişi acasă, la treburile lor private, deoarece aici este vorba de treburi publice.
Consulul român din Republica Moldova, surprins că face sex cu cineva la Ambasada română din Chişinău, nu este demis, destituit, preşedintele nu este alertat, indignat, ci întrebat despre acest caz, răspunde cu nesimţirea unui bădăran: bărbaţii mai greşesc, vorbe urmate de hăhăielile lui nesimţite…
Acordul cu FMI, o abordare incompetentă, a unor oameni nuli şi neaveniţi. Noi nu ştim condiţiile, clauzele acordului şi vrem să creăm o euforie populară pe această măsură, dar ascundem nesimţirea subiacentă acestei măsuri, respectiv îndatorarea fiecărui român cu 2500 € pe an, fără ca acesta să aibă vreo vină, decât aceea că este păcălit de-un mitocan. Nu este normal să nu anunţi românii la ce sunt înhămaţi prin acordul cu FMI, aici trebuie făcut referendum…, să consulţi poporul când el este afectat, nu când tu pierzi scaunul…; ia să mai facem un referendum în turul I, apoi, să mai facem un referendum în turul al doilea…
PD-L şi-a aşezat copita politică pe toate sferele vieţii sociale, economice, ceea ce reprezintă o altă nesimţire a pedelătrăilor.
Informaţia serviciilor secrete nu este dată spre adevăr, pentru recuperarea acestuia, ci pentru şantaj politic, ceea ce este o altă formă de nesimţire.
Cumpărarea, cu nesimţire crasă, a unor oameni politici sau apolitici, pentru a câştiga votanţi…
Obligaţia impusă şefilor de la deconcentrate de a merge prin şcoli, instituţii, de a promova până şi inspectorii metodişti pe criterii politice nu profesionale, de a merge prin Ocoalele silvice şi de a aduce liste cu oameni care au trecut la PD-L şi care votează cu PD-Lătrăii.
Nesimţirea lui Băsescu de a gestiona el criza economică. Domnule, nu-i cere nimeni să se priceapă, dar dacă nu te pricepi, nu te băga…
Nesimţirea marinarului Băsescu de a spune că nimeni nu ştia unde este Marea Neagră, şi că ea este udă, care arată că el nu este un om de uscat…, ci de c***t.
Nesimţirea lui Băsescu de a dezbina poporul în ultimii 20 de ani, pentru a putea el să navigheze prin ape tulburi…
Nesimţirea lui Băsescu de a striga, împreună cu ai lui, pe la Timişoara, Braşov, Suceava, Cluj, Jos comunismul! când de fapt el este primul comunist care trebuie să cadă…, el recunoscând altă dată că este comunist [vezi discuţia finală cu Adrian Năstase de acu’ 5(cinci) ani], dar ori are amnezie ori este prost, ori este scelerat…, pentru că tot el declara, după ce s-a semnat alianţa PDL – PSD „în sfârşit, mi-am văzut visul cu ochii”…, recunoscând sorgintea comunistă comună a acestor două partide.
Nesimţirea aducerii, acum, în discuţie a ideii Parlamentului Unicameral, când el cu 73% putea să modifice şi Constituţia şi toate legile statului şi n-a făcut-o, iar acum vine cu nesimţire şi spune că el vrea să modifice aceste legi – dar cineva nu-l lasă – încercând să atragă de partea lui cât mai mulţi oameni care nu urmăresc nuanţele, pentru că n-au timp să se ocupe de ele, nu pentru că nu le-ar înţelege. Parlamentul unicameral seamănă mai degrabă cu o garsonieră decât cu un organism întreg, teorema primordialităţii perechii asupra individualităţii, a binarului asupra a ceea ce este unar, îi este necunoscută lui Băsescu. El nu are de unde să ştie un alt lucru, anume că în plural există mai mult adevăr… Totodată, tradiţia noastră istorică este legată de Parlamentul bicameral, nu de unul unicameral… Vrea, pe această linie a schizofreniei puterii:
vot uninominal;
Parlament unicameral;
Partid unic;
395 de membri în parlamentul unicameral;
Vrea de fapt revenirea la M.A.N.…
Nesimţirea unor cheltuieli făcute pentru referendum în momentul când ţara nu are bani pentru pensii şi salarii, spre avantajul unui dictachior, măcar dacă ar fi fost un om mai de doamne ajută… Atâţi bani, peste un milion de euro, pentru o persoană care a făcut numai rău românilor şi României…Vă daţi uşor seama că în modul cum a fost conceput referendumul, s-au încalcat două principii ale votului, anume, votul trebuie să fie egal, pentru toţi candidaţii, dar prin referendum n-a fost, deoarece îl avantaja pe Băsescu, şi secret, şi iarăşi n-a fost, deoarece toţi ceilalţi de la votare văd că eu nu votez la referendum, pentru că dau înapoi buletinele de vot, şi mă întreabă, dar de ce nu votaţi şi pentru referendum?
Nesimţirea ocolirii discuţiei despre cum trebuie să fie un preşedinte pentru următorii cinci ani…
Dacă într-o familie sunt mereu scandaluri, familia se destramă…
Trebuie căutat profilul omului constructiv, a unui preşedinte care zideşte, echilibrat, care unifică, şi nu a unui om care este şef de partid şi distruge restul, ţinând o ţară întreagă în scandaluri timp de 5 (cinci) ani…Ne-am săturat…., ce mai vrea? Vrea 10 (zece) ani de panaramă?
Dimensiunea bunului simţ poate fi reânviată acum…
Nesimţirea de a veni cu acelaşi Guvern în Parlament, deşi este respins…
Nesimţirea lui Băsescu de a menţine un haos instituţionalizat, de a dizolva Parlamentul, partidele din opoziţie, de a dizolva poporul…
Nesimţirea unui om care nu propune nimc decât scandal, pentru că nu aparţine unei clase politice culte, formate, aşezate, pentru că este un aventurier în politică; neavănd o cultură politică, nu poate propune ceva… Are, cum spuneam, o incultură politică vastă…
Nesimţirea Elenei Udrea de a spune că suntem urmaşii lui Traian Băsescu, a unui derbedeu…, lucru de care s-au indignat toţi românii.
Nesimţirea unui sediu de campanie luxos pentru Traian Băsescu, acum când ţara este în criză economică, iar economia în faliment.
Nesimţirea premiilor date la ministerul turismului (sic), de câte 5000 €, în timp ce cei mai mulţi români nu-şi pot achita datoriile la bănci, şcolile n-au căldură şi se dărâmă.
Singurul program anticriză a guvernului Băsescu-Boc este împrumutul de la FMI, şi asta pentru că acest guvern avea nevoie de bani pentru campania electorală
Sute de milioane de euro daţi pe turism degeaba, pentru imnul turismului, din care a ieşit o pornografie, pentru promovarea turismului, unde vedem cum încalecă iapa calul, cum salvamarii sunt pregătiţi, cu tunurile înainte, aşteptând semnalul Udrei pentru a intra în adâncuri…
Turismul înghite bani de pomană, în timp ce spitalele din ţară n-au bani de medicamente şi de hrană minimă pentru bolnavi.
Nesimţirea lui Băsescu de a-şi aduna în jur o liotă de susţinători, de pup-curişti, mărind inutil cheltuielile cu instituţia prezidenţială. De la 50 de persoane, câte erau pe vremea lui Iliescu, la 250 persoane, pe vremea lui Băsescu, cheltuind mai mult decât Parlamentul şi Senatul României, pe care vrea să le restrângă pentru a face economii… chipurile, când de fapt el doreşte să le restrângă puterea care i se opune…
Singura vină a celor ce l-au demis pe Boc este aceea că reprezintă o majoritate. A avea majoritate în regimul băsescu este o culpă, şi nu o normă democratică…
Prostia şi nesimţirea acestui băsescu-boc-pedele, care nu înţelege că liberalii au venit prin alegeri cu 20%, dar moţiunile de cenzură n-au dărâmat Guvernul Tăriceanu, pentru că se forma de fiecare dată o majoritate ad-hoc, conjuncturală, sau cum vreţi să-i spuneţi, care-l susţinea. Analog şi în cazul guvernului Boc. A venit în Parlament cu 35%, dar a picat… Nu s-a format o majoritate conjuncturală care să-l susţină… Deci, nu numeşti ca un şef de partid, oamenii tăi, ci desemnezi, ca un om de stat, reprezentantul majorităţii.
Parlamentul este compromis şi prin prezenţa elenei udrea care l-a transformat prin îmbrăcăminte, comportament şi atitudine în Adunare Prostituantă. Şi Mona Muscă este femeie, şi a a fost în Parlamentul României, dar nu l-a făcut de râs. Să mă ierte doamna Mona Muscă pentru această comparaţie. Ea nu merită să fie pusă alături de haimanaua asta de udrea…


sursa: aici

joi, 5 noiembrie 2009

Cautam fraier pentru postul de premier-himera


In timpul regimului Basescu, niste notite de pe masa unui adjunct al SRI, destinate cosului de gunoi, au ajuns pe mana presei. Din notite se putea intelege ca SRI ii verifica ilegal pe judecatorii de la Curtea Costitutionala. Devenea limpede ca se cautau date compromitatoare despre ei, in scop de santaj. Constitutia noastra porneste de la premiza ca oamenii politici ce ajung sa fie alesi ai natiunii, sunt de buna credinta.De aceea, nu sunt precizati absolut toti pasii care conduc un anumit demers politic. Si aici, rea-credinta, poate duce la interpretari paradoxale, care fac necesar arbitrajul Curtii Constitutionale.Daca judecatorii, care sunt numiti de catre factorul politic, raman obedienti celor ce i-au numit, si daca mai sunt sunt si victime ale santajului, atunci nici Curtea Constitutionala nu va face dreptate. Si un verdict necinstit, devenind precedent, poate face ca eroarea sa fie mentinuta in toate abordarile ulterioare, ceea ce duce la pervertirea legii fundamentale a tarii, din cauza intereselor unor gangsteri ce fac pe demnitarii.

***

Uneori, lachei precum Boc, specialist in Drept Constitutional, ajung sa contrazica explicatiile din propriile manuale scrise pentru studenti, atunci cand ineresele de moment le cer asta. Iata, dupa demiterea Guv.Boc de catre Parlament, prin motiune de cenzura, presedintele Base, pune piedici noii majoritati parlamentare de a avea premierul si guvernul eligibile prin puterea acestei majoritati. El are interesul sa pastreze buvernul interimar Boc 3 la putere, in vederea mulgerii de fonduri de pe directorii portocalii din teritoriu, pentru campanie, precum si pentru organizarea si fraudarea alegerilor. Dupa numirea unui croitor neeligibil, respins de parlament, prezidentul, in loc sa-si ceara scuze pentru eroarea prin care a intarziat rezolvarea crizei politice, va numi un magar, ca sa fie tot neeligibil, caci scopul lui este impiedicarea majoritatii de la exercitarea puterii, pentru a mentine la guvernare minoritatea portocalie, adica mafia personala, pentru a-si perpetua putera pentru alt mandat de 5 ani.
In manualul sau, Boc preciza ca nu se poate aborda problema nominalizarii de catre presedinte a premierului, decat in spiritul eligibilitatii sale prin majoritatea parlamentara. Azi Boc declara ca presedintele poate numi pe cine doresc coaiele sale.

***

Este inutil sa reclami la Curtea Constitutionala tertipurile prezidentiale. Intr-o tara normala, un presedinte care se opune rezolvarii unei crize politice, in maniera in care o face azi Base, acesta ar fi demis pentru tradare - mai ales ca suntem pe timp de criza - si ar fi deferit Justitiei. Dar aici, piticul acela cu nas rosu, care este o multime vida, mai degraba decat judecator, ar da dreptate infractorului, si ar crea precedentul pentru astfel de abuzuri si din partea altora, pe viitor. In acest fel, un presedinte dement ar putea obiga Parlamentul sa dea puterea doar premierului agreat de el insusi, fara a tine seama de fortele politice care castiga alegerile, dizolvand, altfel toate parlamentele, alese si realese, prin alegeri anticipate in serie, pana la incheierea mandatului.

vineri, 23 octombrie 2009

Jos Basescu!


A condamnat comunismul si Securitatea, desi a fost membru de frunte al Partidului Comunist
Român si informator al Securitãtii; a fost un profitor al regimului comunist, recunoscând el însusi cã
revolutia din decembrie 1989 l-a prins cu un milion de lei (circa 80.000 dolari la cursul de la data
respectivã) dobânditi din bisnitã cu blugi, casete video, cafea, tigãri s.a., procurate din strãinãtate ca si comandant de navã
Pozeazã într-un bun crestin, dar este un fariseu, pentru cã, în perioada cât a fost primar general al Capitalei, a refuzat sã elibereze autorizatie de construire pentru Catedrala Mântuirii Neamului; în campania electoralã din 2004 a încurajat homosexualitatea, afirmând cã unul din patru români este homosexual, iar recent a îndemnat la legalizarea prostitutiei si a consumului de droguri
A fost cel mai longeviv ministru al Transporturilor, detinând aceastã functie în cinci guverne postdecembriste (Roman, Stolojan, Ciorbea, Vasile, Isãrescu) si este principalul vinovat pentru starea drumurilor nationale si a cãilor ferate, precum si pentru faptul cã nu avem autostrãzi
A fost un spãrgãtor de guverne, determinând destrãmarea si cãderea a trei guverne de coalitie:
1.guvernul Ciorbea, constituit de CDR - PD - UDMR;
2. guvernul Tãriceanu I, constituit de Alianta DA
PNL - PDL;
3. guvernul Boc I, constituit de PDL si PSD
A fost implicat în toate marile scandaluri postdecembriste, începând de la scandalul Apartamentul (a solicitat si a primit ca ministru al Transporturilor o locuintã de protocol, desi detinea în proprietate un apartament la Constanta, pe care l-a donat fictiv pãrintilor sãi) si pânã la scandalul Flota, fiind principalul vinovat, ca secretar de stat si ministru al Transporturilor, pentru cã România a rãmas fãrã flotã comercialã, prejudiciul cauzat fiind estimat la 300 milioane de dolari
A fost un afacerist veros, care a avut afaceri dubioase, atât ca ministru al Transporturilor cât si ca primar general al Capitalei, si chiar ca presedinte al României, începând cu afaceristi din lumea interlopã, cu antecedente penale (traficanþi de tigãri si de alcool, traficanti de influentã) pânã la regii autohtoni ai asfaltului si oligarhii rusi ai aluminiului
î si-a implicat si membrii familiei în afaceri dubioase: fratele sãu Mircea Bãsescu a fost implicat în afaceri cu armament (care a ajuns inclusiv la organizatii teroriste),
energie (cu unii “bãieþi destepti”), cu înghetatã (cu bani rezolvati de Traian Bãsescu de la Banca Mondialã) si cu pui congelati (adusi din Uniunea Europeanã), iar fiicele
sale au fost angajate la firma Luxten (care asigura iluminarea Bucurestiului când era primar general al Capitalei), de la care au primit salarii lunare de 20.000 euro
(Ioana) si de 8.000 de euro (Elena), fãrã sã facã nimic; Ioana si-a cumpãrat si amenajat un apartament de lux în Bucuresti cu aproape 1 milion de euro, iar Elena si-a
cumpãrat jeep de 100.000 euro, fãrã sã justifice niciuna provenienta banilor
În calitate de primar general al Capitalei si-a atribuit o locuintã în centrul Bucurestiului (pe strada Mihãileanu, în suprafatã de aproape 300 mp), dsi avea o vilã la
Bãneasa, construitã pe un teren oferit de unul din regii asfaltului
Acum se plânge cã nu are masinã personalã si cã intentioneazã sã-si cumpere un autoturism Dacia Logan, dar când era ministru si primar general umbla cu o limuzinã
Mercedes, dobânditã în mod dubios de la acelasi rege al asfaltului. A pedalat demagogic pe necesitatea unei noi clase politice si s-a lãudat cã a creat o nouã generatie politicã în PD-L, dar principalele sale produse politice, de la ministresele Elena Udrea si Monica Iacob Ridzi pânã la primarii Gheorghe Falcã (Arad) si Mircea Gutãu (Râmnicu Vâlcea), au expirat înainte de termen si au ajuns sã fie anchetate penal si chiar trimise în judecatã. S-a lãudat cã va umple Piata Victoriei de tepe, dar în timpul mandatului sãu de 5 ani n-a fost condamnat niciun politician de rang înalt pentru coruptie sau abuz de putere
.
A creat dihonie între clasele sociale si categoriile socio-profesionale: i-a jignit pe profesori (refuzând sã aplice legea privind majorarea salariilor cadrelor didactice,
adoptatã în unanimitate de Parlament si promulgata de el-insusi), pe elevi si studenti (afirmând cã cea mai importantã este “scoala vietii”), pe pensionari (opunându-se majorãrii pensiilor acestoraîn 2007), pe ziaristi, magistrati, militari, politisti s.a.; a jignit minoritãtile nationale prin refuzul de a-l desemna prim-ministru pe primarul municipiului Sibiu, Klaus
Johannis
, presedintele Forumului Democrat German din România
Nu se bucurã de nicio recunoastere, ba chiar este detestat, pe plan international, nefiind agreat de marile puteri ale lumii (Statele Unite ale Americii, Marea Britanie,
Germania, Rusia, China); în ultima perioadã nu a fost invitat în nicio vizitã oficialã importantã în strãinãtate, iar România nu a fost vizitatã de nicio personalitate
politicã importantã, tara noastrã fiind izolatã pe plan international cum n-a mai fost nicicând dupã 1989; a fost un adevãrat dezastru pentru cã a generat înrãutãtirea
relatiilor cu vecinii si a dus la izolarea tãrii, fapt ce a determinat lipsa de fonduri pentru România si îndepãrtarea investitorilor strãini.
În concluzie, Traian Bãsescu a fost un politician demagog, populist, afacerist, corupt, incult, mitocan, fariseu, betiv si scandalagiu, care poate fi considerat seful sistemului
ticãlosit din România
NU VOTATI NEAM PROSTIA,
HOTIA SI DEMAGOGIA!
NU VOTATI BÃSESCU!
Organizatia Ultimii Patrioti

joi, 22 octombrie 2009

Joe Biden, vicepresedintele Statelor Unite in Romania


Joe Biden, vicepresedintele Statelor Unite se afla intr-un turneu de vizite oficiale in Europa, pentru a oferi Poloniei si Cehiei un premiu de consolare in urma renuntarii presedintelui Obama la programul "Scutul Antiracheta", in cadrul unor concesii facute in vederea detensionarii relatiilor cu Rusia. Pentru Romania, este cat se poate de bine, caci noul program, care nu va fi atat de amplu, se va extinde si asupra Romaniei, si ne va furniza securitate de prin anul 2015. In plus, Rusia va face concesii Europei, cu privire la amplasarea conductei pentru gaze Nabucco, care de asemenea este in avantajul Romaniei. Dar eu sunt preocupat acum de politica interna, si aici vreau sa punctez aspecte legate de eleganta acestui om politic de prim rang pe plan mondial, care, dupa vizitarea Poloniei, a venit in Romania azi, pentru a nu o face maine, cand Romania se va afla in campanie prezidentiala, si in Cehia, va merge doar maine. Si de fapt, Polonia si Cehia reprezentau tintele principale ale vizitei sale. Alt aspect este faptul ca Biden nu s-a limitat la contactul cu seful statului, dar i-a primit la sediul Ambasadei Statelor Unite si pe Geoana, cu care, de altfel, este prieten, si apoi si pe Antonescu, alti doi candidati la prezidentiale. Si, mai ales, a precizat ca SUA vor ajuta Romania, indiferent de cel ce va fi ales in functia de presedinte al Republicii. Chiar si pe demisul Boc, ex-premierul, l-a primit Biden. Eu, in locul sau, as fi intrebat ce cauta prin Romania piticul din Twin Peaks. La mai mare, Mister Joseph Biden! Sa va vedem si presedinte dupa cele doua mandate ce i se cuvin lui Obama!

miercuri, 14 octombrie 2009

Solutia Klaus Iohannis


PNL a venit cu propunerea lui Klaus Iohannis, primarul Sibiului, pentru functia de premier al unui guvern de tehnocrati, care sa administreze tara si sa organizeze alegerile. El a aceeptat propunerea. UDMR si PSD agreaza, de asemenea aceasta propunere, si daca presedintele Jupanul, care-l are pe dracul in el, va insista pe solutii sfidatoarea de gen Udrea, Bleaga, Boc-3 , sau chiar solutia Gatej, se va compromite cu totul, si fata de cei mai tembeli sustinatori ai sai. Iohannis ar fi bun si ca presedinte al Romaniei. Am avea nevoie de un intreg guvern de nemti dupa ciumetele de Boc. PD-L si PSD nu au facut decat sa-si numeasca clientii in posturi directoriale, si sa lupte pentru propriul candidat la prezidentiale, nu sa guverneze in folosul cetatenilor. Boc era de 12 zile pe parcursul colorarii tuturor functiilor in portocaliu, dar in a 13-a zi si-a rupt gatul, si haimanalele portocalii nu mai pun buci in fotolii directoriale, caci neamtul va face curatenie. Dar Base il are pe dracu' in el, si va mai otravi tara, pana va fi rasturnat la alegeri. Avem un electorat suprasaturat de idioti, cum este si preferatul lor, Jupanul, dar sper ca vor iesi la vot si oamenii normali la cap, sa scapam odata de Satana!

luni, 12 octombrie 2009

La ordinea zilei : pensii si pensionari


PENSIILE IN CIFRE

1. Romaia are 5,7 milioane de pensionari,la circa 4,9 milioane de lucratori care contribuie la sistemul public de pensii.
2. Cheltuielile anuale de pensii sint de 10 miliarde de euro.
3. Ponderea pensiilor in PIB este de 9% in 2009.
4. Bugetul de pensii inregistreaza in 2009 un deficit de 1,5 milioane de euro.
5. Varsta medie de pensionare este de 54 de ani.
6. Circa noua sute de mii de romani beneficiaza de pensie de invaliditate.

PENSIONARI "DE LUX"

1. 513 parlamentari au o pensie medie de 3603 RON.
2. 371 de functionari publici de la Parlament au o pensie medie de 2677 RON.
3. 1482 de aviatori au o pensie medie de 9158 RON.
4. 670de pensionari di personalul diplomatic si consular au pensie medie de 4116 RON.
5. 2477 de procurori si judecatori au pensie medie de 8155 RON.
6. 1880 specialisti din instante au pensie medie de 2760 RON.
7. 256 de persoane care au lucrat la Curtea de Conturi au pensie medie de 5438 RON.

Prevederi ale legii unice a pensiilor pt. care isi asuma Guv.Boc raspunderea


1. Cresterea si egalizarea varstei standard de pensionare pt. barbati si femei.Noua lege ridica media la 65 de ani dar specialistii recomanda 63 de ani datorita sperantei reduse de viata in Romania, fata de Occident.
2. Legea prevede cresterea graduala a stagiului complet de cotizare, necesar obtinerii pensiei pt. limita de varsta, stagiul minim de cotizare urmand sa creasca de la 12 ani si 4 luni in trim. patru din 2009 la 15 ani in 2015.
3. Cresterea valorii punctului de pensie in raport cu nivelul inflatiei. (Calcularea in functie de valoarea salariului mediu brut, ar fi mai echitabila)
4. Cresterea numarului de contribuabili la sistemul public unitar de pensii, cu cei care realizeaza venituri din profesii liberale, manageri si asociatii familiale.
5.Modificarea pensionarii anticipate. Proiectul de lege propune inasprirea conditiilor de acordare a acestui tip de pensie, crescand penalizarea la 0,75% pt. fiecare luna de pensionare anticipata fata de varsta standard. Anticiparea nu poate sa depaseasca 5 ani fata de varsta standard.
6. Recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale.
7.Descurajarea pensionarilor de invaliditate, prin inlocuirea documentului medical completat de medicul curant cu raportul medical completat de medicul asigurarilor sociale.

vineri, 9 octombrie 2009

Obama - Nobel pentru PACE


Dupa ce Herta Muller, o scriitoare de mana a treia, care a scris in germana, numai despre Romania si numai de rau, desi a trait si a mancat paine in aceasta tara vreme de 34 de ani, si a luat Premiul Nobel pentru denigrarea Romaniei, dar nu a spus, dupa premiere, nici un cuvant despre tara care, cu tot raul, i-a adus si binele suprem al acestei beatificari nemeritate, scriitoare care merita sa fie citita chiar mai putin decat este imbietoare la curtat, cu cel cap buhait al ei, a venit o noua magarie a celor ce dau Premilul Nobel numai pe criterii politice, criteriile valorice fiind abolite, caci i-au dat un cec in alb lui Barack Hussein Obama, acordandu-i Premiul Nobel pentru PACE pe 2009, fara a avea nici un merit in acest sens, cel putin pana in prezent. Nu stiu, poate s-a certat cu nevasta, apoi au pus pace, si l-au si nobeliat pentru pace, dar in acest caz, de ce n-au nobeliat-o si pe cocoana domniei sale? Dracu' sa te duca de Occident Putred, care ti-ai pierdut bunul simt si nu mai ai nici o scara de valori!

Alexandra Gatej, consilier prezidential


Eram convins ca toti oamenii presedintelui sunt niste monstruozitati dupa chipul si asemanarea sa, mai ales dupa ce, consilieri cu chipuri si fapte umane, precum Andrei Plesu, sotii Saftoiu si Renate Weber, l-au parasit. Dar, cum se vehiculeaza ca o consiliera prezidentiala de 44 de ani, pe nume Alexandra Gatej, ar fi un fel de "AS' in mana Jupanului, pentru postul de premier dupa debarcarea lui Boc, premier care a schimbat si Ortografia, caci nu se mai scrie "dobitoc" ci "dobiboc", am cercetat-o indeaproape, si am aflat ca este consiliera pe probleme de afaceri, frumoasa, desigur, caci altfel nu se poate, dar si bine pregatita, chiar experta in afaceri, si, de buna credinta. Pana la proba contrarie. Abia astept sa o vad ca premier. Dar daca as vedea-o in functia de premier pe Elena Udrea, m-as imbolnavi de diaree!

miercuri, 7 octombrie 2009

Pensiile nerusinate sunt pensiile mici


Guvernul Boc-Doi a decis sa-si asume in Parlament raspunderea pentru legea unitara a pensiilor, iar PNL si UDMR cu concursul PSD, au decis sa nu-i acorde acestui guvern ilegitim, format din impostori si ministri penali, cum este doamna (vorba vine, doamna, caci este tzoapa) Elena Plescoi, sansa de a o face, caci vor depune o motiune de cenzura, care va tranti guvernul. Aparent, legea este valabila. Cica, urmareste eliminarea pensiilor speciale, si punerea in acord a cuantumului pensiei, cu principiul contributivitatii. Prostimea se bucura, caci moare capra vecinului, dar moare si vecinul. Insa curvasaria acestei legi a javrei de Boc, consta in faptul ca rupe raportarea punctului de pensie fata de salariul mediu, ceea ce inseamna de fapt, inghetarea pensiilor, asa ca moare si vecinul, mori si tu, cel ce te-ai bucurat de moartea vecinului, iar Boc, moare si el, dar de ras. Degeaba face gargara populista piticul porno, caci legea este proasta. Nu se fac astfel de legi, la hei-rup, prin asumare de catre un guvern ilegitim, aflat in plina prabusire, ci prin dezbateri publice ample, si prin dezbateri parlamentare.Nu se fac legi bune in vreme de criza. Nici guvernul Boc nu vrea sa faca legi, ci gargara populista si propaganda pro-Basescu.
Apoi, nu pensiile mari sunt nerusinate, ci pensiile mici, porcilor de la guvern! Oamenii nu primesc pomana de la stat, ci pensii pentru care au contribuit din greu de-a lungul vietii. Si cat primesc? Cat a ramas, dupa ce ati pus voi botul cu nerusinare, porcilor! Ati lasat curvele sa fure, iar acum, nu lasati legea sa le pedepseasca!

joi, 1 octombrie 2009

Tara este la pula Ciumei Portocalii


Cei noua ministri ai PSD, care erau singurele fapturi umane din guvernul Boc, au demisionat si ai ramas in guvern doar ciumetii potocalii. Unul dinte baronii stravechi ai PD, gangsterul Brerceanu, un slut, artagos, arogant si incompetent, sub care , ca ministru al Transporturilor, trenurile deraiaza cate doua pe zi, iar avioanele se prabusesc, a fost numit interimar la Sanatate, in locul lui Bazac. Un nebun este ministru al Sanatatii, halal sa ne fie! Parca nu era si asa destula nebunie in sistem. Acest gangster scelerat trebuia bagat la Mititica, si cat colo, viermele este de doua ori ministru!

Dupa alte surse, Videanu ar fi interimar la Sanatate, dracu' sa-l duca. Acest negustor de borduri supraevaluate a comis atat de multe furaciuni ca primar general, incat asa hot si neobrazat cum este, nu a indraznit sa puna botul la al doilea mandat, desi ii era la indemana. Acum, aceste curve politice vor fura in deplin desfrau, si dupa ce vor fi alungati de la putere, vor umple puscariile.

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Nunta Zamfirei


"Si vesel Mugur-imparat
Ca cel dintai s-a ridicat :
Si, cu paharul plin in maini,
Precum e felul din batrani
La orice chef intre romani,
El a-nchinat.

Si-a zis : - "Cat mac e prin livezi,
Atatia ani la miri urez!
Si-un print la anul! bland si mic,
Iar noi sa mai jucam un pic
Si la botez!"


Europarlamentara liberala Adina Valean si liderul PNL, care este si candidatul partidului la prezidentiale, Crin Antonescu, si-au unit ieri destinele. Casatoria civila s-a oficiat la Consulatul Romaniei din Bruxelles, intr-o discretie de bun gust, dar in discordanta cu necesitatile dintr-o campanie prezidentiala. Caci si eu ma simt prejudiciat daca Antonescu nu face totul pentru a ajunge presedintele acestei tari. Jupanul ar exploata electoral si o disputa cu suturi si scuipati cu sotul amantei, fapt ce-i explica sucesele , care, datorita lipsei evidente de valoare a ipochimenului, au fost obtinute la limita, prin voturile unor indivizi de teapa lui.Degeaba spera Antonescu sa-i fie rasplatita discretia.Oamenii de bun simt il vor vota oricum.Dar din pacate, gloata avida de circ face jocurile.Vulgul decide, si de accea ajung gunoaie precum Jupanul, in frunte. Fara circ nu exista popularitate.Ia repetati, voi doi, Adina si Crin, Nunta Zamfirei, dupa scenariul lui George Cosbuc, sa vedeti cum va vor vota si taranii de rand, nu numai chiaburii rasplatiti pentru truda lor, prin averi dobandite cinstit, si dornici sa si-o pastreze si sa o sporeasca!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

PNL si UDMR au depus motiunea de cenzura la Camera Deputatilor


PNL si UDMR au depus, joi dupa-amiaza, la Camera Deputatilor, motiunea de cenzura pe tema legii salarizarii unitare, intitulata "Decat munca fara rost, mai bine putin si prost". Motiunea este semnata de 121 de parlamentari PNL si UDMR.
Liberalii au anuntat in urma cu doua zile, prin vocea presedintelui Crin Antonescu, ca intentioneaza sa depuna o motiune de cenzura. Anuntul a fost facut in debutul sedintei parlamentare in cadrul careia Guvernul si-a asumat raspunderea pentru legea salarizarii unitare, legea privind restructurarea agentiilor guvernamentale si noua lege a educatiei. De altfel, liberalii au boicotat sedinta parlamentara dedicata asumarii raspunderii Executivului.

UDMR a anuntat ca sustine motiunea de cenzura a liberalilor dupa ce reprezentantii Uniunii Democrate a Maghiarilor nu au reusit sa obtina, in urma negocierilor cu PDL, un amendament la noua lege a educatiei, care prevedea extinderea predarii istoriei si geografiei in limba maghiara pentru minoritati de la clasele I-IV la clasele I-VIII.

Vlad Filat, desemnat oficial premier al Republicii Moldova


Presedintele interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu a anuntat ieri ca a semnat decretul de desemnare in functia de premier a lui Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat. Parlamentul moldovean, unde Alianta pentru Integrare Europeana, care il sustine pe Filat, dispune de 53 din cele 101 mandate, a aprobat ieri structura viitorului guvern, care va fi format din 16 ministere si opt agentii. Deputatii AIE au aprobat desfiintarea a doua ministere, printre care Ministerul Administratiei Publice Locale (MAPL), condus anterior de Valentin Guznac, si Ministerul Reintegrarii (MR), condus de Vasilii Sova.

vineri, 18 septembrie 2009

Pe scut sau sub scut ?


Administratia Obama a declarat ca renunta la proiectul de instalare a scutului anti-racheta in Polonia si Cehia, ceea ce inseamna ca da mana libera Rusiei in Estul Europei. Adica, Ucraina si Georgia isi iau "adio" de la integrarea in NATO , Transnistria are asigurata integrarea in Rusia, iar anticomunistii de la Chisinau, unde presedintele interimar Mihai Ghimpu, tocmai l-a numit pe liberal-democratul Vlad Filat in functia de premier al Guvernului Republicii Moldova, vor avea zile grele, si nu-l vor putea de pe criminalul comunist Voronin pe mana Justitiei, caci rusii il tin in brate. Deocamdata, FILAT A RIDICAT OBLIGATIVITATEA VIZELOR DE INTRARE IN MOLDOVA PT.ROMANI, SI ROMANIA AR FACE BINE SA ANULEZE conditia de a prezenta 500 de euro, impusa moldovenilor ce intra in tara, si sa ajute neconditiont, tara frateasca, fara amestec in treburile ei interne. Europa ne va aduce Unirea in cadrul Uniunii Europene, mai carand decat s-ar putea crede.

vizitatori

bulinute rosii

cactusi faini