Fumatul “omoara” papilele gustative

Tigarile ucid gustul alimentelor nu doar pentru ca lasa in gura aroma tutunului, ci si pentru ca fumatul deterioreaza papilele gustative. Este concluzia unui studiu publicat in revista BioMed Central de Pavlidis Pavlos de la Universitatea Aristotel din Thessaloniki, Grecia.

Echipa de experti greci condusa de Pavlidis Pavlos a examinat 62 de persoane, dintre care 28 fumatoare. In cadrul unui prim experiment, cercetatorii au masurat sensibilitatea voluntarilor la diferite arome prin intermediul unor electrozi conectati la papilele fungiforme. A reiesit ca pragul perceptiei gustului este mai ridicat la fumatori, adica acestia au o sensibilitate gustativa mai scazuta. In partea a doua a experimentului, utilizand un endoscop pentru a studia forma, numarul si dimensiunile papilelor, expertii au mai remarcat si ca, tot la fumatori, acestea sunt mai putine si au o forma mai aplatizata. Prin urmare, potrivit acestui studiu, fumatul anihileaza gustul alimentelor, scotand din uz “antenele” capabile sa le capteze.
Sursa: Corriere della Sera

Cum supravietuim Apocalipsei? 5 obiecte pe care trebuie sa le avem la indemana

Fie ca va veni din cer, fie de pe Pamant, catastrofa cosmica sau accident provocat chiar de oameni, un dezastru global, survenit brusc, ar putea fi o buna aproximare a Apocalipsei prezise de textul biblic. Vine o cometa, pica un asteroid, cineva face o criza de dementa si apasa pe “acel” buton pe care n-ar trebui niciodata sa apese… probabil ca pericolele sunt chiar mai multe decat ne imaginam si atunci, ce ne ramane de facut?

Sigur, cu Apocalipsa, oricum ar fi sa fie ea, nu-i de glumit, dar umorul e o "arma" care si-a dovedit puterea si eficacitatea in mii de ani, presarati cu sute de mii de dezastre mai mari ori mai mici, abatute asupra oamenilor. Dar, in afara de a face bancuri, ce mai putem face in eventualitatea unei astfel de intamplari groaznice?

Pornind atat de la inclinarea noastra de a glumi pe seama pericolului, cat si de la nevoile fundamentale ale oamenilor, redactorii publicatiei Popular Science au imaginat - mai in gluma, mai in serios - trusa de supravietuire in caz de cataclism major: cinci obiecte - nu mai multe - care, daca ne-ar fi la indemana, ar putea fi de mare ajutor in cazul in care ceva groaznic se abate asupra Terrei sau chiar numai asupra unei regiuni mai restranse a ei. Daca e regiunea in care locuiesti chiar tu… poate n-ai sa mai ai timp sa te gandesti singur ce sa iei inainte sa fugi din casa si sa te refugiezi unde-oi putea. Asa ca… ia astea cinci lucruri si descurca-te cum poti!

5 instrumente pentru a supravietui Apocalipsei

Aer respirabil

Daca, in urma unui impact devastator de orice soi, este distrusa o uzina chimica, aerul din apropierea ei ar deveni, cu mare probabilitate, otravitor. Si, cum uzinele chimice sunt destul de raspandite, iar multe toxine au neplacuta proprietate de a putea fi cu usurinta dispersate pe distante mari de catre curentii de aer, ne trebuie un echipament de protectie. Solutia Popular Science: o masca de gaze prevazuta cu un filtru care tine la distanta amoniacul, clorul, pulberile toxice…

Modelul propus - Advantage 420 Half Mask Respirator - are un mecanism foarte simplu de fixare, ca s-o puteti pune repede pe cap (ca doar nu va puteti tine respiratia nu stiu cat) si se gaseste in trei marimi diferite, ca sa se potriveasca pe orice capatana.
msanorthamerica.com

Hrana si adapost

Forta - fizica si morala -, rabdare si noroc; daca le ai pe astea, tot ce-ti mai trebuie sunt niste scule bune, un "utilaj" minim cu care sa poti incropi un refugiu si ceva de mancare.

Un briceag multifunctional ar fi o optiune foarte buna, iar daca vreti ceva mai "profi" - o multiunealta smechera, ca asta din poza, Leatherman Super Tool 300, cu clesti, lame taioase, pila, mini-fierastraie… in fine, 19 unelte diferite adunate intr-un singur manunchi. Daca nici cu astea nu faceti nici o treaba, inseamna ca sunteti chiar neajutorati si degeaba ati avut noroc si ati supravietuit cateva zile dupa Apocalipsa: selectia naturala tot o sa va rada din schema.
leatherman.com

Apa potabila

Totul a sarit in aer, continutul retelei de canalizare s-a dus direct in cursurile de apa, s-au deversat fel de fel de mizerii peste tot, asa ca apele din jur sunt mai poluate decat au fost vreodata - desi era destul de rau si inainte. Ce-i de baut… pardon, de facut? Fara apa nu putem trai, deci ne trebuie ceva cu care sa o decontaminam, curatand-o macar de agentii patogeni care misuna prin ea si dintre care unii ne-ar putea veni de hac in mai putin de 48 de ore.

Metoda ieftina, dar laborioasa - mai ales cand n-ai de nici unele: fierberea apei (daca aveti in ce, la ce etc.) Alta propunere? Iata, scump, dar rapid si eficient: CamelBak All Clear UV Water Purification System, un dispozitiv portabil, avand incorporat in capacul etans un bec special, cu lumina ultravioleta, care distruge in 80 de secunde bacterii, virusuri si protozoare. Functioneaza cu o baterie care se reincarca prin miscare, asa ca nu stati degeaba in timp ce razele UV se lupta cu microbii, ci alergati, cel mai bine dupa un animal comestibil (sau din calea unuia care va considera el pe voi comestibili !!!) Oricum miscarea prinde bine, ca sa va sa va mentineti in forma (fiindca, dupa Apocalipsa, treaba cu supravietuirea celui mai apt o sa fie mai valabila ca oricand).
camelbak.com

Energie electrica

In caz de Apocalipsa de orice origine, sunt mari sanse ca sistemele de alimentare cu energie sa fie la pamant - si la propriu, si la figurat. Presupunand ca soarele mai straluceste inca (daca n-a fost intunecat de un strat gros de cenusa, cum ar fi cazul unei ierni nucleare, de exemplu), un dispozitiv care converteste energia solara in energie electrica poate fi de ajutor, in prima urgenta, pentru a capata lumina (probabil ca inca nu stiti sa faceti focul frecand doua bucati de lemn, desi n-ar fi stricat sa invatati) si alimenta niste alte dispozitive consumatoare de curent, pe care eventual le-ati avea asupra voastra.

Cu SunNight Solar BoGo SN-3, o ora de incarcare la soare egal 15-40 minute de utilizare. Situatia devine cu adevarat naspa grava daca nu mai vine destula lumina de la Soare; atunci chiar ca trebuie sa va apucati numaidecat sa frecati lemnele alea, fiindca dureaza ceva timp pana se aprind. N-o sa capatati electricitate, dar o sa aveti macar caldura si lumina.
sunnightsolar.com


Contactul cu alti oameni

Nici nu va dati seama cat e de necesar pana cand nu ramaneti fara el. Cum luati legatura cu alti supravietuitori, atunci cand retelele de telefonie mobila s-au dus naibii? Un telefon cum e Motorola Clutch i465 s-ar putea sa fie de folos, deoarece are incorporat un dispozitiv tip walkie-talkie, cu ajutorul caruia se poate comunica prin radio cu telefoane similare aflate pe o raza de 10 km. Mda, telefoane similare… deci ar trebui sa ne inzestram tot neamul cu asa ceva?
motorola.com

Dintre comentariile utilizatorilor referitoare la articolul din Popular Science, cele mai interesante s-au dovedit cele privind obiectele pe care fiecare martor al Apocalipsei le-ar lua cu el daca ar fi silit sa se refugieze. Ideile au variat: o pusca de vanatoare, o sticla plina cu whisky…

Atacul Lupului. Fotografia anului 2009

Castigatorul celei de-a 45 editii a competitiei celor mai bune fotografii despre Natura si lumea animalelor, de sub egida prestigioaselor BBC Wildlife Magazine si London’s Natural History Museum, a fost desemnat un instantaneu planuit si organizat de autor timp de mai multi ani.

Fotografia castigatoare a fost aleasa dintr-un total de peste 43 000 imagini trimise de iubitorii de natura din intreaga lume.
"Am vrut sa obtin un instantaneu in care oamenii sa vada un lup in plina vanatoare, dar fara momente sangeroase. Nu mi-am dorit o imagine cruda, in urma careia oamenii sa ajunga sa urasca lupii", declara castigatorul editiei din acest an, spaniolul Jose Luis Rodriguez.

Pentru a obtine instantaneul de exceptie, el a studiat timp de mai multi ani obiceiurile si traseele unei haite de lupi. Secretul fotografiei rezida in trapa construita artizanal si actionata printr-un fascicul de raze infrarosii, care declanseaza automat aparatul foto atunci cand animalul sare peste ea.

Eroul principal este un lup iberic, care apartine celei mai mici subspecii de acest fel din Europa. Datorita faptului ca au fost vanati fara crutare de oamenii care-i vedeau drept o amenintare pentru vanat si animale domestice, lupii iberici mai supravietuiesc in prezent doar sub forma unor populatii restranse, cu un efectiv de 1000-2 000 de indivizi. Majoritatea acestora traiesc in nordul Spaniei, in Pirinei, si alte cateva nuclee mici supravietuind cu greu in sudul Peninsulei Iberice.
Pentru a reusi fotografia dorita, Jose Luis Rodriguez a renuntat la aparatul sau initial, un Nikon D2X, pentru a folosi un aparat Hasselblad. Intreaga aparatura fotografica finala a constat, de fapt, intr-o camera medium-format pe film Hasselblad 503CW, cu obiectiv fix de 80 mm.

Porcul-maimuţă

Godacul are o faţă hidoasă şi labele din faţă mai scurte, deşi fraţii săi sunt normali.

La sfârşitul lui iulie, o scroafă aparţinând lui Feng Zhanlin din provincia Henan, China, a fătat şase purceluşi. Numai că unul dintre ei era aşa de urât, încât proprietarul scroafei a decis să-l abandoneze. El considera atunci că, având un aspect atât de respingător, nu va avea nicio şansă să-l vândă. Dar fiului său i s-a făcut milă de bietul animal, şi l-a recuperat de unde fusese lăsat să moară. Un vecin al lui Feng Zhanlin a remarcat godacul mai deosebit ca fraţii săi, şi a chemat ziariştii de la Chine Informations, care l-au făcut celebru pe purceluş.

Mutaţie genetică sau legătură contra naturii

Purceluşul are capul alungit, iar nasul este asemeni celui de maimuţă. Cele două găuri ale nasului sunt într-o continuă mişcare şi maxilarul inferior îl depăşeşte pe cel superior, în timp ce limba îi atârnă continuu. Ochii porcuşorului sunt bulbucaţi, în timp ce picioarele din faţă sunt mult mai scurte decât cele posterioare, semănând la proporţii cu cele umanoide.

Nici până în prezent oamenii de ştiinţă chinezi nu şi-au dat seama cum de a fost posibil să se nască o asemenea creatură. Ei înclină să creadă că porcuşorul cel urât este rezultatul unor încercări genetice care au dat greş, dar nu exclud nici o „aventură“ a scroafei, care ar fi putut beneficia de „serviciile“ unei maimuţe.

Sursa: Evenimentul Zilei

Un inginer vrea sa modifice tabelul lui Mendeleev

In locul dreptunghiului, un cerc: Tabelul periodic al elementelor, ramas neschimbat de cand l-a conceput Dimitri Mendeleev, in cea de-a doua jumatate a secolului XIX si intiparit in mintea a generatii de elevi, ar putea suporta un “restyling”. Propunerea ii apartine lui Mohd Abubakr, un inginer indian de la Microsoft din Hyderabad. Potrivit acestuia, forma circulara ar putea pune mai bine in evidenta caracteristicile atomilor.

In centru heliul si hidrogenul, iar celelalte elemente urmand ordinea clasica bazata pe numarul crescator al electronilor astfel incat sa creeze o imagine care sa aminteasca de un atom. In noua versiune a Tabelului periodic al elementelor propusa de Abubakr, grupurile si perioadele sistemului original sunt mentinute, cat si intervalurile dintre diferitele specii atomice care i-au permis lui Mendeleev sa prevada caracteristicele elementelor, la acea vreme necunoscute.

In opinia inginerului, avantajele propunerii sale rezida in faptul ca tabelul circular da imediat o idee despre marimea relativa a atomilor, iar dispunerea in centru a heliului si a hidrogenului rezolva dilema amplasarii lor ambivalente (in functie de grup sau gaze inerte pentru heliu, halogeni sau metale alcaline pentru hidrogen).

De altfel, Abubakr nu este singurul care a propus o noua reprezentare a elementelor chimice: Maurice Kibler, de la Institutul de Fizica Nucleara din Lyon, Franta, a prezentat si el o rearanjare a tabelului, o abordare asemanatoare celei utilizate in fizica particulelor, in care acestea sunt clasificate in baza proprietatilor lor. Dar sistemul, atat de important pentru fizica, este el la fel de util si in chimie? Problema lui Kibler si a tuturor acelora care si-ar dori sa inlocuiasca numele lui Mendeleev cu al lor, spun scepticii, este ca toate elementele stabile au fost deja identificate, iar existenta super-atomilor a fost si aceasta deja prezisa.

Sursa: Galileo

5 orase moderne, iubite si abandonate

Foto (18)

In lumea larga exista cateva locuri moderne, insa abandonate. Le cunoastem sub numele de orase-fantoma. Invariabil, in spatele fiecaruia se ascunde o poveste interesanta. Unele, asemenea orasului chinezesc Beichuan, au fost victimele unei calamitati naturale. Altele, cum este cazul orasului San Zhi din Taiwan au fost parasite din motive mai degraba ezoterice. Nemiscarea care inconjoara aceste foste asezaminte umane pare aproape palpabila. In contrast cu linistea asurzitoare care domina aceste taramuri, zumzaiala omniprezenta si haotica agitatie umana care caracterizeaza marile metropole este cu atat mai greu de imaginat.

In acest articol

• 4. Zone ale Detroit-ului, SUA
• 3. Insula Hashima, Japonia
• 2. Centralia, Pennsylvania, SUA
• 1. Pripiat, Ucraina

Beichuan. In luna mai a anului 2008 autoritatile chineze au anuntat posibila mutare a orasului intr-o zona apropiata, abandonand locatia originala. Motivul nu este greu de inteles: Beichuan a fost una dintre cele mai afectate locatii de catre cutremurul care a avut loc in luna mai a anului 2008 in China. Numarul persoanelor care au cazut victime calamitatii naturale s-a ridicat la 50 000. In urma cutremurului, 80% dintre cladirile orasului au fost distruse, iar putinele care s-au incapatanat sa ramana in picioare devenisera nesigure.

Beichuan urma sa fie parasit in totalitate, deoarece costurile reamenajarii lui ar fi fost mult prea mari, prin urmare solutia optima a parut sa fie relocarea supravietuitorilor. Orasul care in urma cu mai bine de un an numara cateva zeci de mii de locuitori urmeaza sa fie transformat intr-un parc memorial, deoarece locul aflat atat de aproape de epicentrul cutremurului a ramas in continuare foarte vulnerabil.

Beichuan este unul dintre cele mai "proaspete" exemple de oras-fantoma, insa numarul lor este cu mult mai mare. Nu de fiecare data calamitatile naturale au fost cele care i-au alungat pe oameni din cuibul lor, au existat si cazuri cu mult mai ciudate, cand uitarea s-a asezat peste memoria colectiva a localnicilor. Iata o scurta trecere in revista a unora dintre cele mai cunoscute orase-fantoma.


5. Humberstone si Santa Laura, Chile

Orasul a fost fondat in 1862 in jurul unei mine de nitrati din La Palma, desi denumirea de Humbersone nu a venit odata cu infiintarea sa, ci mult mai tarziu, in 1925, cand a fost botezat cu numele managerului minei, care a adus prosperitatea asezarii. Atat Humbersone, cat si Santa Laura, orasul invecinat, au profitat la maximum de perioada in care comertul cu nitrati era la mare cautare.

In vremurile lor bune, orasele se intretineau de pe urma mineritului si a centrului de procesare, foarte activ in anii '30 si '40. Nitratii reprezentau un ingredient esential in componenta ingrasamintelor, insa odata cu obtinerea salpetrului, unsubstitut sintetic mult mai ieftin, perioada de aur a celor doua orase a inceput sa se apropie de sfarsit.

Activitatea mineritului a alunecat pe o panta descendenta si, odata cu diminuarea cererii, Humberstone si Santa Laura au intrat intr-un lung si sigur declin. Locuitorii au inceput sa abandoneze orasele, putin cate putin, plecacand in cautarea unei vieti mai bune. Pe nesimtite aproape, orasele s-au golit. Doar trei decade au fost necesare pentru ca cele doua asezari, odata prospere si pline de viata, sa se transforme in orase-fantoma.

Acestea au ramas aproape nemiscate de cand ultimii locuitorii s-au mutat in alte orase, mai norocoase. Nisipul uscat al desertului trece cu usurinta prin scoli si teatre abandonate. Chiar si in fabrici, masinariile uzate amintesc de muncitorii care le manuiau odinioara, iar casele, mai darapanate, inca se incapataneaza sa ramana in picioare.

Insa, povestea celor doua asezari nu se opreste aici. In 1970, guvernul din Chile a declarat atat Humberstone, cat si Santa Laura, monumente nationale, iar in 2005, acestea au fost incluse in World Heritage Sites de catre UNESCO.

Intrarea lor sub aripa UNESCO ar trebui sa le fereasca de distrugerea finala care le ameninta si sa contribuie la conservarea si protejarea acestor spatii-simbol ale umanitatii.

4. Zone ale Detroit-ului, SUA

Unele zone abandonate sunt parte integranta ale unor orase populate intens. Cum este posibil ca o metropola sa aiba o "inima" goala? Probabil ca unul dintre cele mai elocvente exemple este cel al orasului Detroit, care gazduieste un cartier total abandonat.

"The Motor City" isi ia denumirea de la rolul central pe care l-a jucat in industria de automobile. Atunci cand Henry Ford a schimbat in anii '20 sistemul liniei de asamblare, facand posibila productia in masa, automobilele s-au ieftinit considerabil, ceea ce a dus la o crestere semnificativa a vanzarilor. Cand toate rotitele economiei se invartesc, orasul prospera. In Detroit acest fenomen s-a desfasurat foarte rapid. In anii '50, cu aproximativ doua milioane de rezidenti, Detroit devenise al treilea oras ca marime din SUA.

Numarul mare de angajati si veniturile considerabile pe care le realiza orasul au dus in scurt timp la ridicarea unor constructii opulente si inalte care marcau orizontul Detroit-ului. Detalii sofisticate de arhitectura rasfatau centrele culturale, teatrele si birourile. Era un oras infloritor, iar cladirile sale reflectau pe deplin puterea si bunastarea generata de industria de automobile.

Cum nicio minune nu tine la nesfarsit, decadele urmatoare, mai cu seama anii '70 si '80, nu aveau sa se arate la fel de ingaduitoare. In aceasta perioada, industria americana de automobile a intrat in recesiune. Odata cu ea, si Detroit-ul, atasat cu un cordon ombilical de puternica industrie, avea sa cunoasca declinul.

In vremurile bune, cei mai mari producatori de masini Chrysler, Ford si General Motors produceau 90% din totalul masinilor vandute in SUA. In 2005, cifra scazuse pana la 40%. Cum puterea orasului se baza exclusiv pe productia de masini, situatia a degenerat constant dupa ce amenintarea producatorilor de masini din afara continentului ajunsese sa bata la portile Americii.

Insa vina nu apartinea exclusiv acestora din urma. Suburbanizarea a constituit o cauza secunda. Pe masura ce oamenii se mutau in afara orasului, banii plecau cu ei. Aceiasi schema s-a aplicat si in cazul producatorilor de masini. Fabricile prosperau pe masura ce comertul prospera. Avand teren la dispozitie, managerii au construit fabrici si au adus facilitati si in suburbii. O intreaga zona a Detroit-ului a fost abandonata, in vreme ce putinele cladiri care inca mai functionau incercau sa nu se lase sufocate de inchiderile in masa. Detroit-ul parea a fi in pragul colapsului.

Proprietarii cladirilor nu au avut incontro si au trebuit sa isi abandoneze proprietatile odata ce si-au dat seama ca nu exista cumparatori sau doritori sa le inchirieze. Ani de-a randul, cladirile de birouri, hotelurile, bisericile, teatrele, casele, fabricile si magazinele au fost abandonate sistematic, pana la parasirea totala. Vandalii au spart geamurile, au mazgalit mesaje pe pereti sau au luat cu ei amintiri arhitecturale. Chiar si depoul masiv de tren arata ca o scoica uitata care mai pastreaza ceva din grandoarea de altadata.

In prezent, se fac eforturi de revitalizare a zonei, insa cei care doresc sa construiasca aici prefera sa darame vechile cladiri pentru a cladi pe locul lor alte monumente ale arhitecturii moderne. Cladirile somptuoase de altadata vor fi culcate la pamant si inlocuite cu parcari imense sau cu noi constructii din sticla si fier.

3. Insula Hashima, Japonia

Hashima este o insula mica, stancoasa, aflata in apropierea coastei orasului Nagasaki din Japonia. Desi minuscula ca marime, insula nu este deloc lipsita de importanta, fiind furnizorul principal de carbune al Japoniei pentru timp de aproape un secol. Asezata deasupra unui depozit de carbune imens, care se prelungea pana in ocean, Hashima reprezenta in sine o oportunitate excelenta de a face avere, ocazie ce nu putea fi ratata.

Dupa descoperirea asezamantului, insula a fost preluata de catre corporatia japoneza Mitsubishi, si astfel Hashima intra in perioada sa de glorie. Liderii corporatiei au prefereat sa construiasca case noi pentru muncitorii care erau adusi aici, decat sa investeasca zilnic in transportarea acestora pana la Nagasaki. Pentru ca spatiul era limitat, constructia cladirilor a mizat pe inaltime, iar familiile care munceau pe insula traiau in apartamente mici si inghesuite, avand bai si bucatarii comune.

Mai tarziu, au fost construite si alte facilitati indispensabile unui micro-oras in dezvoltare: cinematografe, cabinete medicale, restaurante si baruri. Intregul complex era conectat prin intermediul unor tunele subterane. Varful avea sa fie atins in anul 1959, cand insula Hashima devenise cel mai dens populat oras al lumii cu 5.259 de locuitori. Acest record se traducea prin 835 de locuitori pe o suprafata mai mica de un kilometru patrat.

E greu de imaginat de ce oamenii erau de acord sa vina sa locuiasca pe insula in aceste conditii. Insa nu toata lumea ajungea aici din proprie initiativa. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, guvernul japonez a fortat migratia muncitorilor chinezi si coreeni pe insula. Multi dintre acestia nu mai aveau sa isi revada regiunile natale, prinsi in capcanele subterane.

Terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial avea sa aduca conditii de viata mai bune pentru locuitorii din Hashima. Televizoare, radiouri si sali de cinema moderne au aparut pentru a indulci viata rezidentilor. Insula, candva lipsita de vegetatie, revenea la viata odata cu plantarea gradinilor chiar pe acoperisurile cladirilor. Cu toate acestea, perioada de glorie a Hashimei avea sa fie de scurta durata.

La inceputul anului 1974, exploatarea carbunelui intra in declin. Lumea intreaga prefera acum petrolul ca sursa primara de producere a energiei. Liderii companiei Mitsubishi si-au facut publica decizia de a inchide mina. In numai un an de zile, ultimul locuitor al insulei parasea localitatea, iar insula a fost compet inchisa. In urma au ramas doar relicvele a ceea ce odata a fost cel mai dens populat oras. Cabinetul medical inca mai pastreaza un aparat de raze X si un scaun de examinare, ici si colo se ivesc jucarii rupte si abandonate in colturile apartamentelor la fel de parasite. Tunelele care legau orasul sunt inca traversabile, insa "decorate" cu graffiti. In ciuda unui abandon deja indelungat, Hashima a reusit sa se auto-pastreze destul de bine. Si cine stie… poate ca sortii or sa-i zambeasca din nou, odata cu propunerea oficialitatilor japoneze de a fi introdusa in exclusivista lista UNESCO, World Heritage Sit.

2. Centralia, Pennsylvania, SUA

In vremurile trecute, Centralia din Pennsylvania putea fi descris drept un orasel prietenos cu 3.000 de locuitori, care se puteau bucura de facilitatile obisnuite: magazine, biserici, hoteluri si baruri. Ca si in cazul altor orase americane, Centralia a fost ceea ce se putea numi un "boomtown". Primii locuitori s-au stabilit aici in 1866, iar asezarea a inflorit rapid, in urma profiturilor obtinute din minerit in partea deluroasa a zonei. In cazul particular al acestui oras, ceea ce l-a ridicat, l-a si daramat.

Declinul a inceput brusc in 1962, fara ca nimic sa il anunte. Niste muncitori au ales sa arda gunoiul intr-o cavitate sapata in pamant, cand au aprins din greseala un depozit vast de antracit pe care, in realitate, fusese construit intregul oras. Odata aprins, focul s-a raspandit de la carbunele local la intreaga retea de depozite, cauzand in cele din urma un urias foc subteran.

Atat oficialitatile orasului, cat si cele guvernamentale au incercat ani la randul sa gaseasca o solutie optima pentru a opri focul de sub oras, insa fara prea mare succes. Tehnici ca dinamitarea carbunelui aprins si desprinderea sa de restul paturii, saparea unor transee in vederea separarii sau inecarea taciunilor cu apa, au dat gres, rand pe rand. Ultima solutie posibila pentru salvarea orasului era saparea unei retele adanci de canale subterane pentru a izola punctele fierbinti. Insa costurile exorbitante pe care le presupunea aceasta actiune au facut ca ea sa nu mai aiba loc vreodata. Astfel incat, solutia finala a fost adoptata: orasul trebuia mutat.

In 1981, cu un subsol care ardea mocnit de aproape 20 de ani, locuitorilor li s-a servit cireasa de pe tort atunci cand pamantul s-a deschis la propriu sub picioarele unui baietel de 12 ani, care a reusit sa fuga pentru a-si salva viata. Din groapa adanca de 45 de metri ieseau libere la suprafata, gaze otravitoare de monoxid de carbon.

Un an mai tarziu, guvernul a alocat o suma de 42 de milioane de dolari, necesara relocarii rezidentilor Centraliei, declarand astfel vechiul oras o cauza pierduta. Majoritatea locuitorilor si-au oferit voluntar ajutorul, astfel incat atunci cand evacuarea era aproape gata, orasul era deja abandonat. Aproximativ 20 de oameni s-au incapatant sa nu isi paraseasca casele, astfel incat ei au ramas captivi benevol intr-o alta lume. Guvernul a inchis drumurile si orice alt acces la oras, izolandu-l efectiv de tot restul Americii. Demersul era menit sa minimalizeze orice pericol reprezentat de o posibila izbucnire a focului la suprafata sau de craparea pamantului.

In prezent, drumurile care nu au fost acoperite de vegetatie sunt marcate de fisuri si cratere adanci din care se insinueaza catre suprafata un gaz otravitor. Multe cladiri au fost fie macinate de foc, fie nivelate pentru a impiedica incendierea lor. Tot ce a mai ramas in picioare din ghinionista Centralia este cimitirul orasului si cateva case, inca locuite.

1. Pripiat, Ucraina

In data de 26 aprilie 1986 o explozie petrecuta la reactorul numarul patru al centralei nucleare de la Cernobal avea sa schimbe odata pentru totdeauna fata Ucrainei si a Europei de est. Cernobal a ramas in memoria colectiva a omenirii drept cel mai grav dezastru nuclear din istoria productiei de energie nucleara. Radiatiile rezultate in urma exploziei au cauzat mii de decese in Ucraina, Rusia si in tarile invecinate, insa efectele pe termen lung ale acestei catastrofe sunt cu mult mai grave: raspandirea bolilor de cancer, copii nascuti cu malformatii, iradierea pamantului agricol. Toate acestea formeaza o suma de efecte ale unei singure cauze, care la randul lor, genereaza si mai multe efecte negative.

Oficialii sovietici de la acea vreme au fost aspru criticati pentru ca nu au informat imediat populatia asupra riscului ridicat de iradiere la care era expusa. Localitatile apropiate au fost in cele din urma evacuate, iar guvernul a ingradit zona calamitatii.

Orasul in care locuiau majoritatea angajatilor centralei de la Cernobal era de asemenea inclus in aria interzisa. Pripiat, care adapostea un numar de 44.000 locuitori, este localizat la mai putin de 5 kilometri de locul dezastrului. Evacuarea nefericitilor locuitori s-a produs intr-un timp record: mai putin de 60 de ore de la producerea accidentului. Pripiat, devenit in scurt timp oras-fantoma ofera si astazi o priveliste macabra, care aminteste de amploarea si drama unei erori umane, un accident nefericit care pare ca s-a intamplat ieri.

Pamantul pe care a fost construit orasul va ramane iradiat pentru sute de ani de acum inainte si, cine stie, poate chiar si atunci cand pericolul va fi trecut, amintirea exploziei si a mortii care s-a raspandit cu repeziciune va bantui in continuare aceste locuri.

Cativa temerari au decis sa ignore averismentele si au intrat in "padurea interzisa". Fotografiile pe care le-au adus cu ei din cealalta lume dezvaluie peisaje de o tristete coplesitoare. Natura si-a cerut dreptul asupra orasului abandonat de oameni. Si l-a primit. Pripiat este acoperit de vegetatie, in vreme ce animalele salbatice isi fac culcusuri in ceea ce a mai ramas din cladiri. Orasul pare inghetat in timp. Paturi facute, cu cearceafuri odata albe, sali de clasa cu banci, birouri, decoratii, parcul de distractii, toate se afla in acelasi loc in care se aflau in urma cu 23 de ani. Doar vegetatia a inceput cucerirea locurilor in care altadata se aflau strazi. Si oameni.

Sursa: How Stuff Works

NASA a prăbuşit o rachetă pe Lună, pentru a căuta apă

Foto: NASA

NASA caută apă de Lună. Agenţia spaţială americană va ciocni un satelit ieşit din uz cu astrul cerestru pentru a ridica în atmosferă praful lunar. O sondă spaţială de pe orbită va face apoi fotografii pentru depistarea apei sau a cristalelor de gheaţă.

Naveta care se va prăbuşi pe Lună a fost lansată în luna iunie împreună cu un modul lunar ce cartografiază acum Luna.

Satelitul va lovi Luna cu peste 9.000 de kilometri pe oră. Explozia va fi echivalentă cu peste o tonă şi jumătate de TNT şi va ridica praful lunar la peste 10 kilometri în atmosferă.

Evenimentul poate fi urmărit pe site-ul Agenţiei Spaţiale Americane şi va fi transmis în direct de Antena 3 la ora 14 30.

Nobel pentru descoperitorii enzimei "tinereţii veşnice"

Premiul Nobel pentru Medicină a fost anunţat astăzi şi va fi împărţit între trei americani, anunţă AFP.

Comisia Nobel i-a desemnat drept câştigători pe Elizabeth Blackbur, cu origini australiano-americane, şi americanii Carol Greider şi Jack Szostak, pentru meritele lor în domeniul cercetării enzimelor telomerase.

Evenimentul de anul acesta se anunţă unul fără favoriţi declaraţi, învăluit în discreţie totală şi cu nominalizaţi la vârf, printre care şi preşedinţii american şi francez, Barack Obama şi Nicholas Sarkozy.

Premiul de astăzi pentru categoria Medicina este primul acordat în cadrul sezonului Nobel 2009, care se va încheia pe 12 octombrie. Anul acesta au fost înscrişi, în vederea obţinerii prestigioasei distincţii, 205 candidaţi, cifra fiind considerată un record.

Cei trei biologi care predau în Statele Unite au fost distinşi cu Premiul Nobel pentru Medicină drept recunoaştere a aportului adus în sfera cercetării medicale, ca urmare a descoperirii enzimei care "protejează cromozomii îmbătrânirii", a anunţat comitetul Nobel. Potrivit aceleiaşi surse, inovaţia a fost făcută la mijlocul anilor "80.

Telomerii, structuri ale ADN-ului, localizaţi la extremităţile cromozomilor, controlează îmbătrânirea premtură a celulelor şi menţin stabilitatea genomului.

ADN-ul are abilitati telepatice

Contrar oricaror ratiuni stiintifice, spun ei, oamenii de stiinta au identificat recent in structura ADN-ului abilitatea de a comunica la distanta cu... ADN-ul. Explicatia? Pentru moment, niciuna.

Cercetatorii raporteaza dovezi care, contrar convingerilor curente referitoare la ceea ce este posibil, o dubla legatura intacta de ADN are uimitoare capacitate de a recunoaste similaritatile din alte insiruiri ADN de la distanta. Ele sunt cumva capabile sa se identifice reciproc, iar micile fragmente de material genetic tind sa se amestece cu ADN-ul similar lor. Recunoasterea asemanarilor din secventele subunitatilor chimice din ADN se intampla intr-o maniera nerecunoscuta inca de stiinta. Nu exista, aparent, niciun motiv pentru care ADN-ul sa fie capabil sa se combine in felul in care o face si, din punct de vedere teoretic, aceasta trasatura ar trebui sa fie chimic imposibila.

Chiar si asa, studiul publicat in Jurnalul de Chimie Fizica B al ACS, prezinta foarte clar ca recunoasterea omologica dintre secventele mai multor sute de nucleotide se intampla fara contact fizic si in absenta proteinelor. Legaturile elicoidale duble de ADN pot recunoaste molecule asemenatoare de la distanta si se pot alatura, totul aparent, fara contributia altor molecule sau semnale chimice.

Pentru ca stiintific cercetatorii nu isi pot explica fenomenul, ei se vad oarecum constransi sa ia in calcul si pseudostiinta denumita "telepatie a materiei vii" pentru a gasi raspunsuri. Oricum, descoperirea este importanta deoarece ea ar putea ajuta la sporirea acuratetii si a eficientei recombinarilor omologice de gene, care reprezinta un proces responsabil cu repararea ADN-ului, cu evolutia si diversitatea genetica. Noile descoperiri pot, de asemenea, arunca lumina si asupra metodelor necesare evitarii erorilor de recombinare, care reprezinta factori de cancer, de imbatranire, precum si ai altor dereglari de sanatate.

Sursa: Dailygalaxy

Pete albe pe harta

Prof. univ. dr. Ioan Popovici :

"Circa 12% din suprafata de uscat a globului terestru este inca neexplorata.Inca sunt putin cunoscute unele locuri si populatii din Amazonia, din Mato Grosso si alte tinuturi ale Americii de Sud ; abia in ultimul deceniu, cercetatorii au inceput sa actioneze sistematic pentru a deschide drum spre inima "infernului verde" ,cum este denumita padurea Amazoniei. Necucerite au ramas si unele piscuri ale muntilor Himalaya si Karakorum din Asia,ca si ale Cordilierei Andine din America de Sud. Un sfert din Australia si mare parte din insula Noua Guinee sunt incomplet cunoscute. Si in Noua Zeelanda exista regiuni putin cercetate, mai ales sub aspect etnografic,la fel ca si in insula Kalimantan, Noile Hebride, etc. Surprize mari ofera chiar continente ca Africa, dar mai ales Antarctida, aceasta din urma, aflata abia in stadiul de inceput al cercetarilor. Multe mistere ascund Groenlanda, cea acoperita de o uriasa calota de gheata, si Sahara, unde nisipul, se pare ca acopera o legendara civilizatie, de asemenea, taigaua nord-siberiana, unde, sub milul marilor fluvii, se decopera mamuti si alte animale, demult disparute."

Cat traiesc animalele?

Iata o intrebare la care cu greu se poate raspunde, pentru ca prea putine dintre ele mor de batranete. Detinem catvea date din principalele gradini zoologice din lume, unde totusi conditiile de viata sunt altele decat cele din natura. Elefant 69 de ani, hipopotam 49 de ani, urs 32 de ani, leul 30 de ani, tigrul 25 de ani, cerbul lopatar 22 de ani, lupul 16 ani, acvila 55 de ani, vrbabia 23 de ani, bufnita 68 de ani, papagal 80 de ani si o rata domestica, moarta la varsta venerabila de 102 de ani. In general pasarile traiesc mai mult decat mamiferele.

Clorul din piscine mareste riscul de astm la copii

Inotul in apa tratata cu clor a piscinelor sporeste riscul aparitiei unor alergii respiratorii, ceea ce ar putea explica inmultirea cazurilor de astm in tarile dezvoltate, in ultimele decenii, arata un studiu european.

Studiul, realizat de mai multe echipe de cercetatori europeni, a implicat 847 de participanti, cu varste cuprinse intre 13 si 18 ani. Cu totii obisnuiau sa inoate, cu frecvente diferite, in piscine aflate in aer liber sau in interior.

114 dintre acestia frecventau piscine in care era utilizat un sistem de dezinfectare a apei pe baza de cupru si argint. Ceilalti inotau in piscine in care apa era tratata cu dezinfectantul cel mai obisnuit - clorul.

Rezultatele au aratat ca aproximativ jumatate dintre copii prezentau o sensibilitate innascuta la efectele clorului.

Copiii care fusesera cel mai mult expusi la clor prezentau un risc de 2-3 ori mai mare de a dezvolta rinite alergice si de 3-6 ori mai mare de a se imbolnavi de asa-numita "febra de fan", o rinita alergica sezoniera, determinata de sensibilitatea la polenul anumitor plante si care apare in perioada de inflorire a plantelor respective.

Adolescentii care acumulasera peste 1000 de ore de inot in apa tratata cu clor prezentau un risc de 8 ori mai mare de a dezvolta astm bronsic, in comparatie cu cei care inotasera in ape dezinfectate prin alta metoda.

Cercetatorii au sugerat ca vaporii de apa clorinata ar facilita patrunderea substantelor alergene prin mucoasa respiratorie.

Desi inotul are numeroase beneficii pentru sanatatea copiilor, cercetatorii recomanda parintilor sa fie atenti la semnele care pot indica prezenta unei cantitati prea mari de clor in piscina: mirosul puternic de clor al apei si aparitia, la copii, a unor simptome precum usturimi ale gatului sau ale ochilor.

Sursa: CBC

Antarctica a fost acoperita de plante uriase

Florile gigantice descoperite in insulele sub-antarctice din zona Australiei si a Noii Zeelande sunt probabil supravietuitorii intinderii de vegetatie, care acoperea Antarctica inainte de inceperea epocii de gheata, in urma cu 2 milioane de ani.

Florile, denumite de cercetatori mega-plante, cresc din abundenta pe fasiile inguste ale insulelor Snares, Auckland si Campbell.
Botanistiii sunt interesati in mod particular de o anumite specie de margareta uriasa, cunoscuta sub numele de Pleurophyllum.
Frunzele plantei formeaza un aranjament urias care aduna in varf flori de culoarea lavandei, putand atinge pana la un metru inaltime.

Pentru a depista modul in care aceste plante au ajuns pe insula si daca sunt originare din Antarctica, cercetatorii au comparat trasaturile genetice ale acestor planete uriase cu cele ale speciilor gasite in Australia, Noua Zeelanda si in zonele apropiate.
“ Informatii culese ne indica probabilitatea ca aceste mega-plante sa fi existat in Antarctica inainte de epoca de gheata, migrand ulterior catre insulele sub-antarctice” sustine Chris Quinn, reprezentant al Gradinii Botanice Roiale din Sidney.

Nu este insa foarte clar modul in care aceste plante au migrat din Antarctica catre nord. “Este posibil ca semintele lor sa fi fost transportate de vant sau de catre pasarile care traversau oceanul. Semintele puteau fi purtate in penaj, iar in momentul in care pasarile poposeau pe insule, acestea sa se fi raspandit.”

Sursa: Discovery

Ramanem fara biodiversitate

Criza financiara din buzunarele si din bancile noastre nu este singura care ne ridica probleme si pentru care ar trebui sa ne ingrijoram. Un declin cel putin la fel de insemnat si in jurul caruia nu este loc de suspiciuni se intampla la nivelul biodiversitatii din batranul continent. Pierderea biodiversitatii din salbaticiile Europei este una de mari proportii, dar se afla departe de intelegerea si atentia celor mai multi dintre noi.

Nu in toate tarile europene si mai ales ale UE atitudinea fata de biodiversitate este la fel de indiferenta si chiar ostila precum cea din Romania. Sunt state care au inteles riscurile si au chiar politici serioase cu privire la sprijinirea mediului si a vietii salbatice, unde se iau masuri si se fac imbunatatiri pentru mentinerea biodiversitatii. Cu toate acestea, eforturile lor tind sa para neinsemnate in comparatie cu lehamitea generala si lipsa totala de implicare in acest domeniu, ce caracterizeaza restul tarilor europene.

Biodiversitatea nu este un moft al ambientalistilor, cum ar putea crede unii sceptici sau necunoscatori. Vorbind despre o asemenea problema, nimeni nu incearca doar sa “faca conversatie” sau sa se erijeze artificial intr-un promotor al cauzei ecologiste; fenomenul are o importanta capitala in existenta noastra.

Pierderea biodiversitatii va avea un impact negativ asupra consumului alimentar, al aprovizionarii cu apa si se va rasfrange si asupra altor servicii conditionate de ecosisteme. Pentru un profan, nu inseamna mare lucru disparitia unei specii de rozator sau de pasare, pentru ca el nu intelege mecanismul de domino al naturii. Toate sunt inlantuite in natura, la fel ca intr-un sistem economic. O veriga slabita duce la ruperea lantului, la distrugerea echilibrului. Fiecare element si pion joaca un rol esential in echilibrul natural si tocmai neintelegerea acestui fenomen naste o indiferenta extrem de paguboasa pentru salbaticie si in cele din urma, pentru noi insine.

Natura este pe cale sa-si piarda echilibrul deoarece, nu doar in Europa, ci peste tot in lume biodiversitatea este in primejdie, amenintand si supravietuirea noastra. Pentru a oferi totusi o ameliorare a lucrurilor, UE a introdus noul concept “ecosistem de contabilitate”, a carui idee de baza este aceea ca toate companiile si intreprinderile sa-si muleze activitatile si pe considerentul ecologist. Conservarea biodiversitatii nu va fi o misiune prea usoara avand in vedere schimbarile climatice, problema ce impune adaptarea multor specii la noile conditii, dar sprijinind diversitatea biologica, vom ajuta nu doar natura, cat si pe noi insine.

Ce miza poate fi mai importanta decat supravietuirea speciei?

sursa: LINK

Inul, cea mai veche fibra

O fibra de in descoperita intr-o grota din Georgia si care dateaza de acum 34.000 ani, a fost recunoscuta ca fiind cel mai vechi material utilizat de fiinta umana, de catre un grup de arheologi si paleobiologi de la Universitatea Harvard.

Descoperirea i-a surprins pe cercetatori prin vechimea ei: anterior, acest "record" era detinut de fibre gasite in straturi de argila in situl de la Dolni Vestonice, in Republica Ceha, datate acum 28.000 de ani.
Potrivit echipei de specialisti, condusa de Ofer Bar-Yosef, George Grant MacCurdy si Janet G. B. MacCurdy de la Universitatea Harvard, in colaborare cu Tengiz Meshveliani de la Muzeul de Istorie Naturala al Georgiei si Anna Belfer-Cohen de la Universitatea Hebrew, fibrele de in descoperite ar deriva din plante care au fost adunate si nu cultivate.
"Aceste fibre de in au reprezentat o inventie cruciala pentru primele fiinte umane, care din acel moment si-au putut produce bucati de vesminte si obiecte de utilizare cotidiana precum funii si cosuri", a comentat Bar-Yosef, precizand ca este vorba despre un in salbatic care crestea in apropierea cavernei si era utilizat intensiv de oamenii moderni.
Sursa: Le Scienze

Acvila care se hranea cu oameni

O echipa mixta de cercetatori din Australia si Noua Zelanda a demarat scanarea si investigarea fosilelor acvilei lui Haast (Harpagostris moorei), cea mai mare pasare de prada care a trait vreodata si singura acvila care obisnuia in mod frecvent sa vaneze chiar oameni adulti.

Acvila lui Haast a disparut de mai bine de 500 de ani, dar forta si reputatia acestei pasari misterioase continua sa-i fascineze pe ornitologi si paleontologi. Cercetatorii afirma ca rapitoarea, care traia in muntii din Noua Zeelanda si cantarea pana la 18 kilograme, era un pradator feroce si nu un mancatoar de cadavre, cum s-a sustinut la un momentdat. Pentru a descifra tainele temutei pasari de prada, cercetatorii Ken Ashwel de la Universitatea din New South Wales si Paul Scotfield din cadrul Muzeului Canterbury, au folosit tomografia computerizata axiala sau CAT, pentru a scana craniile, pelvisurile si ciocurile fosilizate in scopul de a reconstrui creierul, ochii, urechile si inima pasarii disparute.

Datele obtinute au fost comparate cu caracteristicile acvilelor moderne, pentru a determina daca acvila lui Haast a fost intr-adevar monstrul inaripat care ucidea pasari Moa si oameni. Cercetatorii au mai descoperit cu surprindere ca imensa pasare de prada a evoluat foarte rapid dintr-un stramos care avea talia aproximativa a unei ciori. Corpul acvilei Haast a crescut mult mai repede decat creierul in decursul procesului evolutiv. De fapt, corpul si-a multiplicat de 10 ori dimensiunile in intervalul de 1,8 milioane-700 000 ani, cuprins intre Pleistocenul timpuriu si cel mijlociu.

Acvila lui Haast a disparut in urma distrugerii habitatului si a prazilor sale principale, pasarile Moa, care au fost la randul lor vanate pana la extinctia totala de catre primii polinezieni care au sosit in Noua Zeelanda. Folclorul maori abunda in relatari terifiante despre pasarea pouakai sau hokioi, cum numeau polinezienii acvila, care cobora din vazduh si ucidea oamenii.

Sursa: Discovery News