joi, 3 decembrie 2009
miercuri, 2 decembrie 2009
Teodora, desfranata Bizantului
Am recitit cateva pagini din "Istoria secreta" de Procopius din Caesarea, carte citita la tinerete, si n-am lasat-o din mana pana nu am dat-o gata, pentru a doua oara, la 35 de ani de la prima lectura. Aceste carti scrise despre dusmani spun vrute si nevrute. Eu stiu ce se poate crede si ce nu , dar ma amuza mai ales partea care nu e de crezut, din care, fac, iata, o postare. Dar cate nu spun despre tine si cei care, ti-au fost, si nu-ti mai sunt prieteni. Sau cate nu lasa sa se scurga despre tine. Asa si cu filmul in care Base bate un copil la un miting democrat si liberal, in 2004. Filmul a ajuns la cunostinta noastra, iesit din maini democrate. Destule vom mai afla despre Base, incepand de saptamana viitoare, cand va fi "fostul presedinte ". Dar pe cine dracu-l va mai interesa ?
Plescoaia e interesanta doar azi. Maine, la Centura ! Sa revenim la o colega antica a ei, care nu a fost doar curva, caci l-a prostit pe Iustinian, si a fost si "legitima".
Procopius din Caesarea, "Istoria secreta" :
"Dupa ce copilele au ajuns in floarea varstei, mama lor le-a adus pe scena, caci erau frumoase. Comito, sora mai mare, a reusit in scurt timp sa-si faca un nume. Teodora, o insotea la teatru ca o slujnica. Desi nu era inca implinita pentru dragoste, se impreuna cu haimanale, cu o pofta vrednica de un barbat, si nu se da in laturi nici de la sclavii care-si insoteau stapanii la teatru, si savarseau in clipele de ragaz faradelegi de felul acesta.
Ea a staruit mult timp intr-o casa de desfrau, macinandu-si trupul cu indeletniciri impotriva firii. Cand s-a facut mare si coapta pentru dragoste, a fost acceptata pe scena, si a ajuns in scurt timp, o "tarfa care bate ulitele", cum spun stramosii nostri.
Nu era nici flautista, nici cantareata din lauta si nici priceputa la dantuire, ci arata privitorilor doar fragezimea si toata goliciunea trupului ei. Apoi a incercat toate formele de teatru si a luat parte la infatisarea unor bucati usoare si hazlii sau a jucat in cateva comedioare, caci era placuta si glumeata. Si de aceea s-a facut repede cunoscuta.
Femeia nu avea nici un pic de rusine si nimeni n-a vazut-o in incurcatura, ci faptuia fara sovaiala lucrurile cele mai necinstite; era asa fel facuta incat, chiar batuta si palmuita, glumea si radea cu hohote si-si ridica haina, dinainte sau la spate, ca sa le artate celor de fata goliciunea trupului si tot ce trebuia sa ramana tainuit de privirile barbatilor.
De iubiti isi batea joc, lasandu-se prinsa in moleseala dulce a dragostei si folosind mereu alte mestesuguri de unire cu barbatul, incat izbutea sa inlantuie pentru totdeauna sufletele doritorilor de desfatare; insa nu se lasa dusa de nici unul din ei, dimpotriva, ea ii subjuga pe toti. Nimeni n-o intrecea in pofta de dragoste, caci mergea uneori la ospete cu zece tineri si chiar mai multi, aflati toti, in culmea puterilor trupesti si bine inzestrati pentru iubire, si, pana dimineata, se culca cu toti mesenii. ( ... )
Rolul sau la teatru, era sa se dezbrace in fata poporului, si ramanand goala se intindea pe scena cu fata in sus. Alti lucratori din teatru, ii aruncau boabe de orz peste partile rusinoase, iar niste gansaci, anume pregatiti pentru asa ceva, le ciupeau, una cate una de acolo, cu pliscurile lor, si le mancau ... "
marți, 1 decembrie 2009
Corvinestii – o dinastie sclipitoare
Corvinestii – o dinastie sclipitoare Foto (11)
Dintre toate regiunile care formeaza Romania de astazi, Transilvania este cea care a trecut, probabil, prin cele mai mari transformari sociale si politice, fiind in acelasi timp locul in care identitatea nationala s-a format tardiv, iar elementele etnice au fost sufocate permanent de cele straine.
Romanilor nascuti in Ardeal nu li s-a permis vreme indelungata sa-si dezvolte o cultura si o religie specifica, in consens cu cea a "fratilor" de peste granita. In general, transilvanenii erau priviti si tratati ca niste musafiri in propriul lor stat condus de straini si ctitorit de o biserica straina. In spiritul acestei legi nescrise, orice reprezentat al poporului roman trebuia sa faca concesii si sa adopte cutumele religioase si culturale ale stapanitorilor. Asa se face ca Ardealul a dat istoriei elemente valoroase in domenii diferite, fie militare, politice sau culturale, insa ele au fost pierdute pentru noi. Ascensiunea ierarhica a fost platita cu un pret, iar astazi, istoria maghiara ii revendica in paginile ei.
Una dintre cele mai ilustre figuri romanesti este Iancu de Hunedoara (Ioan, care a devenit Iancu pentru a evita confuzia de nume cu un alt frate, Ioan de Hunedoara), iar nobila sa familie reprezinta unul dintre cele mai graitoare exemple ale asimilarii elementelor romanesti de catre alte culturi. Acest proces a dat statului ungar pe unul dintre cei mai mari generali ai sai, Iancu de Hunedoara, pe unul dintre cei mai straluciti regi, Matei Corvin si un ilustru arhiepiscop si diplomat: Nicolae Olahul.
Vitejia le curgea in sange…
Descendenta romaneasca a Corvinestilor este, pentru istoricii romani, mai presus de orice indoiala. Tatal lui Iancu era Voicu, care era, la randul sau, fiul lui Serb. Cum se pare ca vitejia era o trasatura de caracter gravata in tiparul ADN al Corvinestilor, Voicu primeste in anul 1409 de la regele Sigismund domeniul regal al Hunedoarei, ca o rasplata pentru "stralucitele sale merite". Acest mic teritoriu este doar primul dintre cele care vor intra in anii urmatori in posesia familiei. Data de nastere a viitorului mare om politic si de arme este incerta, insa documentele istorice indica anul 1386 ca fiind anul nasterii lui Ioan sau Iancu. Desi acesta nu apare in clar, ea poate fi dedusa din descrierea faptelor si campaniilor acestuia. Astfel, intre anii 1431-1432, il aflam in subordinea Episcopului de Zagreb, avand in comanda sa 12 calareti. Mai departe, isi desavarseste cunostintele tehnice militare timp de doi ani sub comanda ducelui Milanului, Filip. Se reintoarce in tara, iar in 1435, primeste din partea Imparatului Sigismund un nou domeniu, districtul Comiat din Banat, ca o garantie pentru suma de 1500 de florini pe care o impumutase regelui. Trei ani mai tarziu, Iancu devine Ban de Severin. Situatia materiala infloritoare a familiei le permite sa-si imprumute conducatorii, avizi de fonduri pentru sustinerea materiala a luptelor in care erau angajati.
Astfel incat, in 1439 il gasim pe noul rege Albert dator celor doi frati, Iancu si Ioan, cu 2757 de florini, reprezentand cheltuielile facute cu apararea cetatilor Severin, Gureni, Orsova si Mehadia. Drept garantie pentru aceste sume mari, primesc in custodie alte targuri din comitatul Bodrog. Pentru sumele pe care le investesc in echipamentul militar si in costurile de expeditie, cei doi primesc zalog districtul Icus din Timisoara, targul Marginea si alte donatii importante: comunele mari din comitatul Hunedoarei si domeniul Bosar din Banat, impreuna cu toate satele si veniturile sale. Aceasta ultima donatie este o rasplata si un semn de apreciere pentru vitejia de care Ioan a dat dovada in timpul luptelor cu turcii din Muntenia.
In fruntea regatului Ungariei
In 1441, o noua donatie, de data aceasta, facuta numai lui Iancu, prin care ii revine targul Dobra din comitatul Hunedoarei. Tot in acest an, Iancu devine Voievod al Transilvaniei si comite de Timisoara. Iancu avea sa paseasca pe cea mai inalta treapta ierarhica abia cinci ani mai tarziu, in 1446, cand moartea regelui Vladislav il propulseaza in functia de guvernator al Ungariei, ales la data de 5 iunie. Personalitate chibzuita, Iancu de Hunedoara isi da demisia din aceasta functie sase ani mai tarziu, din cauza acelorasi nobili care ii propusesera scaunul. Regele care i-a urmat, Ladislau Postumul, nu poate inchide ochii in fata meritelor acestui nobil roman, prin urmare, ii ofera, in semn de recunostinta pentru meritele sale si serviciile pe care le adusese statului maghiar, orasul si districtul Bistritei, precum si demnitatea de comite perpetuu al Bistritei.
Tot ca o incoronare a faptelor sale meritorii, regele Ladislau hotaraste ca la blazonul Corvinestilor sa se adauge, pe langa corbul cu un inel in cioc (de unde si numele familiei), si stema unui leu in picioare tinand o coroana de aur, un simbol al vitejiei familiei si o incununare a serviciilor aduse statului. Un an mai tarziu, i se intareste posesiunea unor cetati si districte si primeste titlul de capitan suprem al armatei unguresti. Dupa cum indica documentele vremii, nici unul dintre contemporanii sai nu era mai vrednic sa poarte acest titlu in timpul neostoitelor lupte cu armatele turcesti conduse de catre Mahomed al II-lea.De altfel, indelungata problema turceasca l-a tinut ocupat pe Iancu de Hunedoara pentru mai bine de doua decenii. Din 1437, cand il intalnim luptand impotriva acestora la Semendria, Iancu devine o prezenta nelipsita pe campul de lupta. In 1441, lupta impotriva pasei Isak, la Belgrad, un an mai tarziu poarta o victorie impotriva lui Mezed pasa, distruge un detasament turcesc la Portile de Fier si mai tarziu, decimeaza o mare parte din armata dusmana, luand cu sine o prada uriasa. Marea expeditie impotriva turcilor pe care o conduce in 1443 il poarta chiar in inima Balcanilor. Insa nu intotdeauna sortii s-au aratat de partea marelui comandant. In 1444, armata lui Iancu este infranta, iar regele Vladislav este ucis pe campul de lupta. Peste trei ani, armata ungara reia ofensiva de alungare a turcilor din Europa si de cucerire a Constantinopolului, insa cu aceleasi rezultate.
Cea mai mare victorie, o infrangere definitiva
Ultimul razboi si, in acelasi timp, ultima victorie rasunatoare purtata de Iancu, s-a dat la Belgrad, in anul 1456. In acea perioada, Belgradul era considerat a fi "cheia regatului Ungariei", ceea ce il transforma intr-o tinta importanta pentru inamici, reprezentand in acelasi timp si o pozitie strategica pe harta luptelor militare in scopuri politice. In acel an, Mahomed al II-lea purcede la realizarea dorintelor sale care vizau marirea Imperiului Otoman, astfel incat pleaca in cucerirea Belgradului. O armata uriasa a fost mobilizata in acest scop. Sursele indica un efectiv de 200.000 de oameni, 300 de tunuri si 200 de vase.
Experimentat in luptele cu turcii, Iancu nu se lasa cu nimic mai prejos. Intareste garnizoana orasului, o pune sub comanda cumnatului sau, Mihail Szilagyi, si aprovizioneaza armata cu toate cele necesare. Batalia de la Belgrad nu a durat mult. Datorita ingeniozitatii comandantului roman, turcii dau bir cu fugitii, lasand in urma lor o prada uriasa. Vestea infrangerii grozavului comandant turc, Mahomed al II-lea, produce un val de bucurie si de speranta in intreaga Europa, ingrijorata de soarta care o pastea. O eventuala cucerire a portilor Europei de catre turci ar fi schimbat pentru totdeauna harta politica si administrativa a "batranului continent".
Faptele de vitejie si de eroism ale comandantului roman nu mai atinsesera niciodata asemenea culmi, iar recunoasterea suprema a venit din partea Papei, care l-a numit "atletul cel mai puternic - unic - al lui Hristos".
Bucuria tuturor fu de scurta durata. In fond, "atletul cel mai puternic al lui Hristos" nu era decat un om, un om supus greseilor, dar si bolilor. In acea perioada, Moartea Neagra, ciuma, umbla printre oameni, arzandu-i cu rasuflarea sa grea, aducatoare de moarte. O asemenea boala necrutatoare nu facea concesii si nu tinea cont de statutul social al celor pe care ii alegea. In decursul a cateva luni, bucuria s-a transformat in tristete, iar locul culorilor bucuriei a fost luat de cel al doliului. In data de 11 august 1456 Iancu de Hunedoara era deja prea obosit pentru a mai lupta cu ciuma. Moare la Zemun, fiind plans de intreaga sa armata pe care o comandase cu atata pricepere. Dupa dorinta sa, este inmormantat la Catedrala Alba-Iulia, alaturi de fratele sau. Un omagiu pe masura vietii pe care o lasase in urma comandantul roman, scrie Ioan de Capistrano, un calugar-ostas care luptase alaturi de Iancu de Hunedoara: "a cazut coroana regatului; s-a stins lumina lumii".
Iancu de Hunedoara, romanul
Asa cum am aratat, Iancu, fiul lui Voicu, a trebuit sa se respecte regulile si cutumele unei societati majoritare, pentru a putea creste in scara ierarhica. De altfel, acest politician si om de arme a avut norocul de a se naste intr-o familie buna, unde abilitatile pe care altii le deprind in armata, erau integrate in mosteniterea culturala si, de ce nu, genetica, a familiei Corvinestilor. Atat Iancu, cat si fratele sau, Ioan, nu au facut decat sa duca mai departe bunul renume al tatalui lor, Voicu, si sa sporeasca averea materiala si spirituala a familiei.
Ca Iancu este fiul lui Voicu si al Elisabetei o stim, iar descendenta sa romaneasca este un fapt aproape de la sine inteles. Mai departe insa, Iancu ia in casatorie pe Elisabeta Szilagyi, o femeie din mica nobilime ardeleana, cu care are doi copii: Ladislau si Matei. Desi ambii frati calca pe urmele tatalui sau, cariera lui Ladislau va fi de scurta durata. In urma unui complot care viza indepartarea definitiva a Huniazilor de tronul Ungariei, cei doi urmasi ai lui Iancu de Hunedoara sunt chemati la curte. In loc sa fie primiti ca niste oaspeti de seama, cei doi frati sunt incarcerati. Ladislau este ucis, insa Matei scapa ca urmate a miscarilor populare de revolta impotriva regelui. Tronul ramane vacant, iar cumnatul lui Iancu, Mihail Szilagyi, care luptase alaturi de el in multe razboaie contra turcilor, ramane vigilent si doreste sa isi aduca nepotul pe tronul Ungariei. Urmarea a fost ca in anul 1458, Matei Corvin, in varsta de numai 15 ani, a fost ales in fruntea Ungariei. Parca fara a insela asteptarile tatalui sau, acesta are o domnie echilibrata si indelungata (pana in 1490), in timpul careia Ungaria cunoaste una dintre cele mai mari infloriri culturale. Insa, din pacate pentru ceea ce ar fi putut sa reprezinte pentru cultura romana, acest capitol apartine de drept istoriei Ungariei si mai putin celei romanesti.
Extraterestrii lumii insectelor
Sunt multe, incredibil de multe. Sunt rele, nespus de rele. Par albine, dar nu sunt. Sunt insecte, dar semana cu fiinte din alte lumi. Sunt inspaimantatoare, dar fascinante. Sunt periculoase, dar previzibile. Se inmultesc ca orice vietate de pe Terra, dar aparitia pe lume a unora dintre ele pare un cosmar dintr-un celebru film S.F. Curaj, pamanteni! Este vorba despre viespi! Si ele sunt ale noastre…
In acest articol
Ar putea intreba, la urma urmei, orice om curios sa afle mai multe despre interesantele si redutabilele insecte de a caror intepatura dureroasa am fost avertizati sa ne ferim inca din frageda pruncie. Daca ne impinge curiozitatea sa chestionam un specialist (adica un entomolog, cercetator zoolog specializat in insecte) aflam ca aceste cucoane bazaitoare si artagoase fac parte din filumul Arthropoda, clasa Insecta, si ordinul (nu radeti!) Hymenoptera (adica aripa subtire asemanatoare unui himen, in limba greaca).
Cand vine vorba de familie, acum e acum. Micile zburatoare violente se impart in doua categorii. Una grupeaza toate viespile predominat vegetariene si cu infatisare timida. Cealalta reprezinta mini-fiarele carnivore si parazite care ingrozesc toate vietuitoarele de la insecte la om. Si pentru ca nu trebuie sa ne complicam prea mult, viespile sunt acele insecte care nu sunt nici albine, nici furnici, ci umplu cumva nisa evolutiva dintre insectele amintite. Si mai clar decat atat: viespile isi tin aripile in lungul trupului; cele de dinainte mai lungi le acopera pe cele din spate. Orice specie de albina, cand se aseaza, isi pozitioneaza aripile intinse oblic.
Acum urmeaza cea mai mare deosebire fiziologica intre viespe si albina: pe cand harnica producatoare de miere are un trup bondoc si compact de biata faptura adusa de spate care munceste din greu toata ziua, simandicoasa ei surata se deosebeste prin proverbialul trup zvelt si talie subtire, un mijloc care abia se tine de piept, legat parca de o ata. In plus, daca albina prezinta peri folositi la transportul de polen si care au rol termoizolant in zilele reci, viespea este complet cheala, "imbracata" numai in armura sa stralucitoare.
Daca albinele mor in urma unei intepaturi, deoarece acul lor este prevazut cu tepi care se blocheaza in trupul victimei, albina smulgadu-si abdomenul cand incerca sa se elibereze, viespile sunt echipate cu un ac neted care le permite sa-si intepe de cate ori vor dusmanii. Asta pe langa faptul ca vispile au glande cu venin de rezerva mult mai dezvoltate decat cel al umilelor albine.
Viata si comportamenul tiranilor zburatori grupeaza viespile in trei mari categorii. Avem, bunaoara, viespile solitare, care din momentul eclozarii pana in ultima clipa traiesc singure, cu exeptia perioadei de imperechere. Vin la rand cumplitele viespi care au inteles ca multimea este putere si traiesc in roiuri mari, asemenea albinelor. Dar cele mai interesante raman, de departe, viespile paraziti, al caror stil de viata aduce fiori reci oricui.
Vajnicele zburatoare se intalnesc in aproape toate colturile Pamantului. Exista sute de specii de viespi care populeaza majoritatea habitatelor. Niciuna nu produce miere, iar cuiburile lor nu sunt alcatuite din ceara precum cele ale albinelor, ci dintr-o pasta asemanatoare hartiei, bogata in celuloza, realizata din lemn si noroi, substante mestecate incet si metodic pana cand sunt transformate in materie prima pentru cuib.
Toate sunt inactive noaptea. Odata cu apusul soarelui, viespile se inghesuie ordonat in colonii sau in ascunzisuri solitare. Cei care le considera animale daunatoare si urmaresc sa le starpeasca, actioneaza exclusiv noaptea. Marea lor sensibilitate la lumina este un punct vulnerabil care le face foarte predictibile in campanile de exterminare petrecute de-a lungul timpului.
Maximul agresivitatii viespilor se inregistreaza in intervalul de timp dintre lunile august-octombrie, perioada in care viespile parca turbeaza, atacand orbeste orice intrus care se apropie de colonia lor. Fie intrusul insecta, reptila, pasare, caine, pisica, soarece sau chiar taur si urs. Pentru viespe nu conteaza! Adversarul este potopit de un roi de mici soldati furiosi care ataca neincetat. Moartea survine deseori in chinuri groaznice, datorita cantitatii imense de venin injectate.
In timpul acestor luni de cosmar, activitatea viespilor se intensifica, multe exemplare dand tarcoale alimentelor sau gunoaielor produse de oameni. Cand vine vorba de actul inteparii, surpriza vine, cum altfel, din partea femelelor.
Viespoii sunt niste indivizi prapaditi, lipsiti de temutul ac intepator, fiind capabili doar sa faca zgomot. Sunt departe de portretul de mascul dominant prezent in restul regnului animal. Raul vine de la femele. Viespea prezinta un ac straniu denumit ovipozitor. Acul are rol dublu, de arma si sex.
Asta deoarece este chiar organul genital prin care viespea femela este copulata de nevolnicul ei mascul. Cred ca este inutil sa amintesc cine protejeaza cuibul si lupta cu dusmanii naturali. Viata unei viespi depinde strict de rolul pe care il are in colonie. Femelele fertile pot sa o duca bine pana la varsta de un an, nu mai mult.
Bietele luptatoare-muncitoare nu apuca 22 de zile, pe cand viespoii masculi reusesc cu chiu cu vai sa traiasca pana la 6 saptamani. Un cuib se stabileste doar in momentul in care regina cauta un partener de imperechere. Odata gasit masculul, acesta nu are de ce sa se bucure prea mult de gratiile Majestatii cu ac si aripi.
Regina viespilor este o suverana trufasa, cu un apetit sexual nemasurat, dublat de un comportament pe deplin libertin. Se imperecheaza fara opreliste cu cat mai multi masculi pentru a maximiza astfel numarul de urmasi. Aceeasi regina, venita parca din alte lume, are capacitatea de a inmagazina in propriul corp adevarate rezerve de sperma pentru zilele grele cand nu gaseste masculi disponibili. Parca ar fi o banca omeneasca care strange bani si actiuni albe pentru zile negre.
In timpul actului si dupa imperechere, regina continua sa fie fertila, dar ovulele nu interactioneaza imediat cu sperma, ci asteapta cuminti sa le vina randul, pitite in faldurile imensului sau uter. Masura a fost luata intelept de Natura care previne astfel nasterile continue, fara pauza, care ar epuiza pana la moarte complicatul organism al reginei. La inceput suverana va alege se eclozeze un numar relativ mic de soldati care sa o ajute sa-si exinda si consolideze cuibul-colonie. Cand numarul supusilor creste, regina se va dedica doar secventelor lungi de imperechere.
Odata ce imperiul a ajuns la apogeu, regina decide sa nasca si femele desemnate sa-i ia locul. Atunci cand noile regine se apropie de maturitate si pornesc spre fondarea de noi imperii razboinice pe sub poduri, ziduri, scorburi si crapaturi de stanci, marea regina mama se retrage in plina glorie sa-si dea obstescul sfarsit. Toata epopeea in cauza incepe primavara prin aprilie si se sfarseste sub zilele mohorate ale lui noiembrie. Atunci, Imperiul intra in adormire, fiorosii sai soldati cautand locuri ascunse sub stanci, in copaci sau in pamant. Acolo intra in ciclul anual de hibernare de unde vor fi reactivati de primele raze calde ale unei zile de primavara.
Inainte de lansarea seriei de filme S.F. Alien, regizorul Ridley Scott si artistul elvetian Hans Ruedi Giger, si-au pierdut multe nopti in incercarea de a-i gasi noi atribute socant-tenebroase Xenomorph-ului, bestia extraterestra coborata din paginile Necronomiconului direct in pelicula lui Scott. Cum oamenirea nu prea gaseste inspiratie in afara Naturii, salvarea pentru proiectul celor doi a venit din partea putin cunoscutelor viespi.
Pentru a atasa Xenomorph-ului acea capacitate terifianta de a se inmulti prin insamantarea oamenilor cu oua din care apareau apoi acele larve cu sange acid, cei doi s-au servit de exemplul viu oferit de asa numitele viespi parazite. Sunt multe genuri care folosesc acest cumplit mod de a-si creste puii. Iar metoda este mai veche decat dinozaurii.
Daca studiem mai bine fenomenul, descoperim inca unul din minunatele paradoxuri ale Naturii. Bunaoara marea majoritate a viespilor paraziti traiesc o viata nevinovata atunci cand parasesc stadiul de pupa si se transforma in adulti. La maturitate, viespile cu copilarie infioratoare isi petrec scurta viata zumzaind bezmetic din floare in floare si hranindu-se cu nectar precum niste nevinovate albine, fluturi, molii, bondari sau fluturi.
Nicio legatura cu copilaria de criminal care poseda si suge de viata pe dinauntru o alta insecta nefericita pe care soarta cruda a scos-o in fata viespii mama aflata in cautarea unei gazde pentru puii sai monstruosi.
Atentie mare! Ceea ce urmeaza in continuare este relatarea pe scurt a celui mai complex si tragic comportament parazitoid intalnit in intregul regn animal. Uitati de tenii si de alte nevertebrate al caror ciclu de viata paleste in fata povestii adevarate a viespii cu larve posedante.
Imediat dupa momentul imperecherii, cand viespea mama simte ca inlauntrul ei ouale au fost fecundate cu succes, decoleaza dis de dimineata animata de un singur gand - sa gaseasca o omida, un paianjen, o musca, albina, lacusta, greiere sau gandac in care se va oua la propriu. Victima trebuie neaparat sa fie vie; micilor urmasi voraci le place carne proaspata.
Viespile de nisip de acest fel din genurile Ammophila, Batozonellus, Sphex, Anoplius, Bembex, Cerceris sunt printre cele mai studiate de specialisti. Fiti mandri! Toate traiesc si la noi in tara.
Ziua a inceput cum nu se poate mai prost pentru paianjen, greiere sau omida. Ar fi fost de 1.000 de ori mai bine sa-i fi prins vreo pasare, sau chiar vreun pescar patimas care le-ar fi strapuns de vii in acul carligat al unditei. Chinurile ar fi fost infinit mai mici. Dar nu, nu a fost sa fie asa. Nefericitele insecte au fost reperate din vazduh de ochiul necrutator al viespei mama cu pantecele doldora de oua.
Chiar si paianjenul cu venin greu care se delecteaza de obicei cu viespile prinse in plasa urmeaza sa indure acelasi tratament care intrece orice tortura inventata vreodata in hrubele Inchizitiei sau lagarele de reeducare ale cmunismului.
Viespea mama cade in picaj fulgerator si i se agata de spate. Luat prin surprindere, paianjenul incearca sa se apere stangaci de calaretul iadului care nu-l slabeste din stransoare. Chinul sau inceteaza pe moment, atunci cand viespea il inteapa cu o doza mica de venin pentru a-l paraliza si a-l transporta astfel mai usor. Pentru tararea victimei la cuib, viespea nu se da inlaturi in fata niciunui obstacol. Acum incepe truda. Ea este usoara ca un fulg. Prada este uneori de 10-15 mai grea decat ea. Nu isi pierde curajul. Il duce in gura peste pietre, peste ape, printre buruieni si chiar pe pereti verticali. Nu-l lasa nici daca o sperii, sau cand vrei sa i-l iei. Instinctul de mama biruieste intotdeauna.
Ceea ce a minunat generatii de entomologi care le-au studiat obiceiurile, este siguranta si memoria fantastica cu care aceste viespi solitare isi gasesc locuinta sapata in pamant sau nisip . In sfarsit, cu chiu cu vai a ajuns la gura vizuinei. Credeati ca se repede cu prada inauntru, fericita ca a scapat de chinul transportului? Nici pomeneala! Daca in lipsa ei vreun rival din acelasi neam, sau mai grav, un dusman i-a acaparat locuinta?
Precauta, intra si inspecteaza locul. Totul este in regula. Isi insfaca prada somnolenta si se inghesuie cu ea in hruba. Acolo se indeplineste ceremonia finala. Folosindu-se de acelasi ac intepator, viespea penetreaza trupul insectei pentru a lasa un ou microscopic. Metoda nu este mereu aceeasi. Exista alte viespi parazit care odata cu prima intepatura paralizanta lasa cadou si urmasul. In sfarsit, vispea paraseste locuinta, nu inainte de a-i ascunde intrarea cu o frunza sau crenguta. Acolo in intuneric tragedia prinde proportii uriase.
Insecta posedata de oul viu este deja in alta lume. Veninul nu o ucide, dar o transforma intr-o faptura ametita, lipsita de puteri , care nu mai poate evada. In scurt timp, inauntrul ei simte o miscare. Mini-monstrul a eclozat! Viitoarea viespe este acum o larva mica si lacoma. Dar este in siguranta! Grijulia sa mama a lasat-o intr-un loc unde este inconjurata de caldura si are carne proaspata la discretie.
Imediat se pune la masa, devorandu-si gazda pe dinauntru. In decursul catorva zile, din victima nu mai ramane decat armura uscata de chitina. In interior, larva a devorat-o de vie. Acum e mare, a crescut aproape cat gazda sa moarta. E timpul sa se transforme in nimfa, pentru ca mai apoi sa tasneasca plina de viata - o viespe adulta gata sa reia jocul nesfarsit al Vietii cu Moartea.
Exista si unele specii de viespi parazit ale caror progenituri sunt atat de lacome incat trebuie sa le aduca periodic in vagauna insecte paralizate. O musca sau omida pentru o larva lacoma este doar o gustare de dimineata. De aceea, la aceste viespi, sentimentul matern este proportional mai dezvoltat. Ele nu-si uita niciodata copilul monstrous in adancul cotloanelor. Ca si cum i-ar auzi tipatul de foame, cand a ispravit de mancat prima musca, mama cu ac de cosmar ii aduce alta si alta, pana cand odrasla nesatula se transforma in sfarsit in nimfa.
Te-a intepat o viespe. Ce e de facut?
Din fericire, viespile parazit nu isi depun ouale in oameni. Asta ar mai fi lipsit. Cu toate acestea, milioane de oameni cad victima anual intepaturilor nenumaratelor viespi si barzauni care populeaza planeta. Subiectul este foarte serios. Exista numerosi oameni care au alergie la veninul de insecte, oameni pentru care o intepatura de viespe poate fi fatala. Nu mai pomenesc de pericolul de a fi atacat de un roi intreg, situatie care iarasi se poate transforma intr-o tragedie.
Solutia este simpla - de cate ori le intalniti, la picnic, la gratar, in excursie sau calatorie la bunici, evitati sa le intaratati. Educati-va copii sa nu le deranjeze colonia in ruptul capului. Sa nu dea cu pietre in cuiburi, sa nu le intarate cu betele, sa nu se agite bezmetic, topaind si dand din maini si picioare in preajma cuibului de viespi. Pentru un copil, o intepatura de viespe, nu mai spun de barzaune, poate avea urmari mult mai grave decat asupra unui adult.
Proverbul "Sa previi este intotdeauna mai usor decat sa vindeci" este scris cu litere de aur la intrarea in lumea viespilor. Daca, totusi, inevitabilul s-a produs si viespea a intepat, nu disperati. Exista cateva metode de prim ajutor care pot fi aplicate de catre oricine. Retineti ca intepatura viespei poate fi foarte dureroasa, in special daca nu este tratata pe moment.
Daca v-a intepat o albina, primul lucru care trebuie facut este sa incercati sa scoateti acul. Daca faptasa a fost o viespe, durerea este uneori atroce, mai intensa decat cea provocata de albina. Nu va speriati, este o senzatie trecatoare. Intepatura viespei aduce in organism un venin care provoaca umflarea imediata a locului. Acesta trebuie curatat cu atentie; ideal ar fi sa aveti la dispozitie apa, sapun si solutii alcoolice pentru badijonari. Daca durerea se mentine insuportabila, autorul este un barzaune. Aplicati in toate cazurile un cub de gheata pe intepatura; in timp senzatie de durere sfasietoare va dispare. Pentru persoanele care au cazut victime unui mare numar de intepaturi se recomanda o injectie cu adrenalina. Daca persoana continua sa se simta rau la 1 ora de la eveniment, este posibil sa apara dureri si in alte parti ale corpului, urmate de dificultati in respiratie, senzatie de greata si lesin. Acestea sunt semnele ca victima prezinta alergie la venin. Daca simptomele se manifesta brusc si puternic, la nici 15 minute dupa intepatura, este posibil ca victima sa intre in soc anafilactic. In ambele cazuri, trebuie dusa imediat la cel mai apropiat spital.
Nu uitati ca viespile sunt deranjate de culorile vii si stridente. Asa ca revizuiti-va garderoba cand iesiti in natura. Si, mai ales, nu le urati! La fel ca orice vietate, au si ele un rol bine stabilit in lumea inconjuratoare. Putini stiu ca viespile sunt cel mai mare ajutor pentru agricultura, deoarece tin in frau numarul omizilor si lacustelor care alfel ar decima recoltele.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
bulinute rosii
cactusi faini
