Dr. Alex Vasvari: Jean Raspail - Kaweskarii

Kaweskarii: Oamenii: Inainte de venirea strainilor, care aveau sa-i numeasca ALAKALUFI, ei nu-si spuneau in nici un fel. Timp de mii de ani, au trait singuri in acest labirint lichid, fara a-si inchipui existenta unor semeni dincolo de insulele si canalele multiplicate la infinit.
La rasarit, la apus, la mizazazi, trei oceane furioase. Deasupra capetelor lor, un cer apasator si negru, si o retea de vanturi crude. Nu aveau o alta imagine despre lume. la o bataie de prastie, continentul pazit de duhuri raufacatoare nu era ademenitor. Muntele ii inspaimanta. Numai pe apa se simteau in elementul lor. Mergeau din insula in insula, din plaja in plaja, limitandu-se cu stictete doar la marginile inguste ale tarmului, cat ai atinge pamantul cu piciorul. O barca pentru a merge dintr-un loc in latul, jaratic pentru a mentine focul, piei de foca pentru a-si inalta coliba, aceasta era toata averea lor. Barcile mari purtau zece persoane, o familie si alti cativa razleti, ca sa completeze numarul. Tatal era seful si peste el nu mai era nimeni, Nu formau o natie. Nici chiar un popor. Cel mult clanuri, adica atatea bratem cate trebuiau pentru manevrarea unei barci. Cate barci sa fi fost odinioara? Cine a stiut vreodata... Poate o suta.
Se intalneau uneori la intorsura unei insule. Se chemau prin fumul focurilor. In unele senale mai bine adapostite, care erau folosite pentru intalniri sau cu ocazia ospetelor cu carne de balena, cand unul dintre acesti monstri esua, se intreceau mai multe barci.
Pentru o zi sau o luna, izolarea era intrerupta. Fiecare privindu-i cu interes pe ceilalti, din celelalte barci, se simtea in acele clipe mai putin singur, si toti vorbeau limba OAMENILOR.
Se schimbau noutati, se completau echipajele URMAND RITMUL MORTII si al NASTERII, barbatii isi alegeau femei, apoi plecau.
Barcile erau impinse la apa si flotila se dispersa. Destinul. Trebuia sa te misti fara ragaz, sa parasesti locurile cele mai primitoare, caci AYAYEMA veghea. Ayayema: SPIRITUL RAULUI.
Geniu rau si puternic. Persecutor incapatanat. Cel care, de la primul om ii urmareste pe kaweskari cu blestemul lui, fara ca vreo divinitate binefacatoare sa sse ridice in NESFARSITA NOAPTE pentru a-si arunca mantia protectoare asupra acestor nenorociti.
In memoria OAMENILOR n-a fost niciodata loc pentru amintirea unui zeu bun. Nici cel mai mic geniu benefic, nici macar unul compatimitor. Nici un refugiu Dincolo. Nici o mana miloasa care sa binecuvanteze printre nori. Dumnezeu a vrut asa, dar kaweskarii nu o stiu.
Ei isi ignora misiunea pe pamant. Pierduti, parasiti, CONDAMNATI SA RATACEASCA LA MARGINILE CELE MAI PUSTII ALE LUMII, aceeasi, neschimbati de la un mileniu la altul, din PALEOLITIC, uitati la piciorul SCARII ILUZORII, pe care toate popoarele s-au catarat la diferite inaltimi, ei sunt POPORUL ALES. Dumnezeu nu si-a ales niciodata un altul.
Caci, Dumnezeu, care-l priveste pe ultimul kaweskar din ultima barca luptand cu stihiile pentru a ajunge pe o mica plaja unde-si va petrece noaptea, i-a fixat deja locul, del dintai, in ceea ce se numeste PARADIS.
Primul loc. Inaintea tuturor. Inaintea unui numar incomensurabil de oameni si a tuturor popoarelor pamantului. Vremea nu-i prea departe...

JEAN RASPAIL- ''Cine isi aminteste de oameni..''

~~~

Visele lui LAFKO sunt pline de umbre. Noaptea cand WAUDA vine langa el, il trezesc propriile lui gemete.. WAUDA pescuia prost, era firava, o batea des, dar ii daruise doi copii.
Figura ei cu trasaturi regulate avea dulceata lumii. Nu putea adormi decand punandu-si mana pe PANTECELE EI.
Intr-o dimineata, la cotitura unui senal, la sudul marii insule CLARENCE, pe care KAWESKARII o numesc KARAIA, INSULA SUFERINTELOR, barca lui LAFKO a fost urmarita de trei nave conduse de LOBEROS ( vantori de foci originrare din insulele CHILOE ), barbati barbosi, care strigau ca vor o femeie. Senalul rasuna de urletele lor salbatice si de bataia regulata a motoarelor pe care falezele o reverberau.
Printr-un binoclu, negru si amenintator ca doua guri de pusca, unul dintre ei urmarea fara a slabi din ochi barca.
WAUDA si-a ascuns pieptul sub poala mantalei. Apoi barbatul a spus: ''CUMPAR ACEASTA FEMEIE'' si WAUDA s-a ascuns in partea din fata barcii ca o pasare cand moare.
YANNOEK si KENYA, cei doi fii ai lui LAFKO, care nu aveau zece ani, si LAFKO, se lasasera pe visle cu toate puterile. Urmarirea a fost scurta. Barbatii cu barbi n-au trebuit decat sa se aplece si s-o infasce ca pe un pachet pe WAUDA, care se zbatea.
Mantaua ei s-a sfasiat. Au ridicat-o goala si au azvarlit-o pe fundul ambarcatiunii lor. Au aruncat in barca tigari, o sticla, o cutie de ceai, o alta cutie, de cuie ruginite: pretul unei femei alakalufe pe vasele de loberos.
Au trecut de atunci cinci ani.
WAUDA nu s-a mai intors.

~~~

Intr-o noapte, lui LAFKO i-a aparut in vis TAW, fiul lui LAFKO. Atunci LAFKO a inteles ca, dintre ei doi, AYAYEMA avea sa-l ia mai intai pe baiat. Ayayema voia sa-si sfarseasca lucrarea ucigand, cu aceasta unica viata tanara si ULTIMA SPERANTA.
Cand se trezi, copilul avea obrazul de ceara. Semana cu un batran. LAFKO ii apuca mana si cand i-o lasa, mana cazu inerta. La ivirea zorilor care luminau interiorul colibei, TAW era deja mort, cu toate ca pieptul i se ridica slab si mai deschidea ochii