
A fost Basescu la Costesti sau Costescu la Basesti, nu conteaza.Tiganii l-au primit caci sunt ospitaleri, dar nici nu-l vor vota nici nu vor uita expresia "tiganca imputita", care este fireasca pentru acest individ care spurca pe toata lumea. Aceasta piaza-rea pentru tara, forteaza acum introducerea unor legi portocalii destructive, care, odata adoptate, vor fi, alaturi de imprumutul nejustificat de zeci de miliarde de euro, garantia lichidarii Romaniei si a romanilor, care se vor duce incotro vad cu ochii.
Asadar, prin osardia tandemului Bas-Boc, vor fi adoptate, prin asumarea raspunderii de catre guvernul PD-L/PSD, fara dezbateri publice si fara dezbaterea in Parlament, care se dovedeste de prisos, Codul Civil, Codul de Procedura Civila, Codul Penal, Codul de Procedura Penala, Legea Invatamantului,Legile privind restructurarea Agentiilor Guvernamentale, Legea asupra Grilei Unice de salarizare a bugetarilor si altele.Marea majoritate a comentatorilor avizati, pe care inclin sa-i cred mai degraba decat pe cei de la putere, considera aceste coduri si legi, eronate.Iar banda portocalie, se lauda ca reformeaza statul cu ele. Nu exista minuni.Legile vor fi adoptate, prin complicitatea PSD. Dar dupa ce Basescu va parasi puterea, acestea vor fi anulate.Caci asa le este sortit romanilor, mai mult sa demoleze decat sa zideasca.Ilustrez articolul cu "Lectia de anatomie'' de Rembrandt. Legile trebuie facute dupa dezbateri indelungi si riguroase, precum o disectie. Si abia apoi pot fi adoptate. Dar, Base si Boc, ca doua dobitoace, vor, HODORONC-TRONC, sa reformeze statul, mama lor de techerghei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu