vineri, 30 octombrie 2009
Falimentul statului sub bagheta lui Base-Boc
In 1991, dupa mineriada care l-a debarcat pe play-boyul Petre Roman de la putere, si Stolojan a devenit premier, acesta a dobandit o popularitate atat de mare, mai ales dupa ce a lucrat si pe la Banca Mondiala, incat, revenit dupa un deceniu de absenta in politica, si trecand in dreapta esichierului politic, omul a ajuns in fruntea bucatelor, ca presedinte al PNL, partid relativ mic, dar care este singurul care a realizat ceva bun pentru tara, in 20 de ani de democratie, prin guvernul Tariceanu. Daca, in 2004, pe cand, in urma unor sondaje preliminare, era candidat la prezidentiale, din partea aliantei partidelor de dreapta, cu PD (Basescu), care era, pe-atunci, in Inernationala Socialista, ar fi fost ales presedinte, Romania nu ar fi trecut prin criza, si acum, ar fi obtinut cu certitudine un al doilea mandat. Dar nu este sigur ca Stolojan l-ar fi intrecut pe Adrian Nastase la prezidentialele din 2004. Totusi, era dreptul lui sa candideze, dar Basescu, avandu-l la mana cu ceva, l-a inlaturat cu lacrimi de crocodil, pe "draga Stolo",cucerind muierile cu "sensibilitatea" sa, care se dovedeste egala cu sensibilitatea sacalului care devoreaza un starv furat de la o haita de caini. Si ne-am ales cu Besescu presedinte, si cu mica ceata de talhari portocalii, tranformata in hoarda, si apoi in pandemie de ciuma portocalie, gata sa depopuleze Romania. Credeam ca proasta comedie, care, de-acum, merita pe deplin titlul "Comedia Stolojeg", nu mai poate avea nici un act, dupa "Draga Stolo". Dar in 2008, ne-am pomenit cu nominalizarea lui Fanthoms ca premier. A fost doar o fenta de sut a presedintelui jucator, care jucase deja patru ani cu "succesuri" impotriva Romaniei si a natiunii romane. Caci l-a pus premier, la momentul penalty-ului, pe sluga sa, Boc, idiot din nastere, care executand orbeste ordinele Jupanului, a ajuns sa falimenteze tara, sa o indatoreze pana la durere, si sa fie demis de Parlament, insa, fara efect concret, caci guverneaza si demoleaza in continuare tara, pana la niste prezidentiale, in care Bese, obtinand un al doilea mandat, prin hotie, si cu concursul unei turme electorale bovine,poate sa devina stapan absolut peste Romania, in cardasie cu haremul de curve ministeriale dovedite ca hoate, si cu alde Vide Anus, Berce Anus, Boc- Ciu, Boa- Giu, Behemot-Bleaga (cel mai spurcat porcopotam de pe Terra) , Gogea-Pogea si alte gunoaie putrede.
Ce credeti ca a declarat ieri Stolojeg? Nimic alta-ceva dacat ca nu vor fi bani pentru plata pensiilor si a salariilor, motiv pentru care se va opera o diminuare a acestora si plata lor cu intarziere. Asta, in conditiile in care, incepand din 1 ian. 2010, vom avea parte de scumpiri de preturi intre 20-30%. Votati Besescu, si vorbele lui Stolojeg se vor adeveri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
O intrebare:
RăspundețiȘtergere- Cand spuneti ca Basescu l-a inlaturat pe Boc, zic si io ca Moromete, "Pe ce va bazati?".
Va rog sa-mi dati niste elemente care sa ma faca sa cred ca Basescu si PD-L au facut ceva bun pentru tara, si ca venirea lor la Cotroceni pentru inca 5 ani vor asigura linistea in tara si o guvernare buna, si votez cu Basescu.Am mai votat cu el, dar am avut parte doar de zurba, scandal, pierdere de 30% la salariu in 2009, si un sentiment acut de nesiguranta.Baiatul meu a terminat facultatea, si trebuie sa studieze in continuare "la zi ", deoarece un loc de munca este de neimaginat. Eu doresc doar sa muncesc si sa traiesc in pace.Sunt medic, si nu dau doi bani pe politica si pe politruci.Vreau sa citesc, sa scriu, sa ma ocup de gradina.Dar ciuma potrtocalie ma scoate din minti. Nu-i ajute Dumnezeu cu cel cap mare al lor, cum spune cronicarul! Si mai spuneti-mi ca vi se pare ca Udrea are un comportament corect si civilizat ca ministru si om politic, si este un om de valoare, nu o pizda cretina.Daca imi spunti dvs. asta, va cred si ma linistesc, dar daca contrariul se vadeste, de exemplu, printr-o condamnare la puscarie, va voi ruga sa recunoasteti ca ati gresit.Mai spuneti un singur nume de latrau PD-L-ist suportabil, din cei ce recita zilnic la televizor textele partidului. Si voi accepta ca toti sunt corecti. Pana una-alta, va doresc ca unul ca Marcel Hoara, sa va vorbeasca 24 din 24 de ore, si sa nu aveti mijloacele de a va astupa urechile.Si daca veti zice ca a fost bine, imi aplic si mie terapia !
RăspundețiȘtergere