Programul Apollo
Programul Apollo a fost o serie de zboruri spaţiale pilotate efectuate de Statele Unite ale Americii (NASA), folosind astronava Apollo şi racheta purtătoare Saturn, între anii 1961 şi 1975. Proiectul, coordonat de North American Aviation, a avut ca principal obiectiv "aselenizarea unui om şi întoarcerea lui în siguranţă pe Pământ până la sfârşitul anilor 1960". Acest obiectiv a fost atins cu Apollo 11 în iulie 1969.
Urmând succesului programelor Mercury şi Gemini, programul Apollo a fost lansat pentru a încerca munca în spaţiu şi zborul omului în jurul Lunii, dar nu şi pe ea. Obiectivele programului Apollo au fost radical modificate ca urmare a anunţului preşedintelui John F. Kennedy din 25 martie 1961, conform căruia Statele Unite ar trebui să trimită oameni pe Lună şi înapoi pe Pământ în siguranţă până în 1970. Astfel Apollo a devenit un program de aselenizare a omului pe Lună. Programul Gemini a fost pornit la scurt timp pentru a furniza un vehicul spaţial interimar care să demonstreze tehnicile necesare pentru acum mult mai complicatele misiuni Apollo.
După opt ani de misiuni preliminare, inclusiv prima pierdere de astronauţi ai NASA la lansarea lui Apollo 1 când acesta a luat foc, programul Apollo şi-a atins scopurile odata cu Apollo 11 care a dus primii oameni pe Lună, Neil Armstrong şi Buzz Aldrin, la 20 iulie 1969 şi i-a întors în siguranţă pe Pământ la 24 iulie. Primele cuvinte ale lui Armstrong la coborârea din modulul lunar Eagle au fost: Este un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire ("That's one small step for [a] man, one giant leap for mankind."). doisprezece oameni au pus piciorul pe Lună până la sfârştul programului Apollo în decembrie 1972.
NASA a câştigat cursa spaţiului, şi într-un anumit sens aceasta a lăsat-o fără o direcţie precisă şi într-un final fără atenţia publică şi interesul necesar garantării unui buget mai mare din partea Congresului American. După ce Lyndon Johnson a părăsit biroul, NASA şi-a pierdut principalul său susţinător politic, iar Wernher von Braun a fost mutat pe o poziţie de lobby în Washington. Planurile pentru proiectele ambiţioase de a construi o staţie spaţială, stabilirea unei baze lunare şi lansarea unei misiuni cu echipaj uman spre Marte până în 1990 au fost propuse, dar nu a existat posibilitatea susţinerii lor. Misiunea aproape dezastruoasă a lui Apollo 13, unde explozia unui rezervor de oxigen aproape a condamnat cei trei astronauţi, a ajutat la recaptarea atenţiei şi cu toate că au fost planificate 20 de misiuni Apollo, Apollo 17 a fost ultima misiune de zbor sub emblema Apollo. Programul s-a sfârşit din cauza bugetelor reduse (în parte datorită războiului din Vietnam) şi din dorinţa de a realiza un vehicul spaţial reutilizabil.
Echipaj principal
Numărul dintre paranteze indică numărul de zboruri efectuate de fiecare până la Apollo 11 inclusiv această misiune.
* Neil A. Armstrong (2) - Comandant
* Michael Collins (2) - Comandantul modulului pilot
* Edwin E. Aldrin, Jr. (2) - Pilotul modulului lunar
Echipaj de rezervă
* James A. Lovell, Jr - Comandant
* William A. Anders - Comandantul modulului pilot
* Fred W. Haise, Jr - Pilotul modulului lunar
Misiune
Modulul lunar a fost denumit Eagle după vulturul de pe însemnele misiunii; vulturul pleşuv este un simbol al Statelor Unite. Modulul de comandă a fost denumit Columbia, un nume tradiţional pentru Statele Unite utilizate în cântec şi poezie.
Un Saturn V a lansat Apollo 11 de la "Kennedy Space Center" pe 16 iulie 1969 la 13:32 UTC. Acesta a intrat pe orbita Pământului 12 minute mai târziu.
Pilotul Modulului de Comanda Richart Gordon Jr. a ramas pe orbita lunara cat timp Modulul Lunar a aselenizat la Nord Vest de craterul Surveyor in "The Ocean of Storms". Locul asolizarii a fost situat la 23 grade 4 minute longitutine vestica si 3 grade 2 minute latitudine sudica.
In timpul celor 2 activitati extravehicluare ce au totalizat 7 ore si 45 minute, astronautii au colectat material lunar. Intreaga misiune a fost imortalizata pe film cu ajutorul camerelor de 70-mm Hasselblad.
Apollo 13
Apollo 13 a fost a treia misiune umană a NASA dezvoltată cu intenţia de a coborî pe Lună. Pe parcursul misiunii, însă, probleme tehnice au forţat echipajul să renunţe la aselenizare. Echipajul era format din comandantul misiunii James A. Lovell, pilotul modulului de comandă John L. "Jack" Swigert, şi pilotul modulului lunar Fred W. Haise.
Lansarea a avut loc la 11 aprilie 1970 la ora 13:13 CST. Două zile mai târziu, în timp ce misiunea era în drum spre Lună, o defecţiune a sistemului electric al unuia dintre rezervoarele de oxigen ale modulului de serviciu a produs o explozie ce a cauzat defectarea ambelor rezervoare de oxigen şi o pierdere de energie electrică. Modulul de comandă a rămas în funcţiune pe baza bateriilor sale şi a rezervorului său de oxigen, dar acestea erau utilizabile doar în ultimele ore ale misiunii. Echipajul a oprit modulul de comandă şi a utilizat modulul lunar ca „barcă de salvare” în timpul drumului de întoarcere spre Pământ. În ciuda dificultăţilor cauzate de energia limitată, pierderea de căldură din cabină, şi lipsa de apă potabilă, echipajul a ajuns în siguranţă înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eşec reuşit”. O transmisiune radio a lui Lovell, Houston, we've had a problem (Houston, am avut o problemă), a rămas în cultura populară, citată greşit ca Houston, we have a problem (Houston, avem o problemă).
Echipajul
Numerele din parenteze indică numărul de zboruri spaţiale la activ al fiecărei persoane până la această misiune inclusiv.
- James A. Lovell, Jr. (4) - Comandant
- John L. Swigert (1) - Pilot al modulului de comandă
- Fred W. Haise, Jr. (1) - Pilor al modulului lunar
Ken Mattingly trebuia să fie pilotul modulului de comandă. După ce a fost expus la virusul rubeolei, de care era bolnav pilotul de rezervă al modulului lunar Charles Duke—şi la care Mattingly nu era imun—el a fost înlocuit de Swigert cu două zile înainte de lansare. Mattingly nu a avut rubeolă, şi a fost ulterior pilot al modulului de comandă al misiunii Apollo 16.
Echipajul de rezervă
- John W. Young - Commander
- John L. Swigert - Command Module Pilot
- Charles M. Duke, Jr - Lunar Module Pilot
Echipa de suport
Directori de zbor
- Gene Kranz (lider)[5] - Echipa Albă
- Milt Windler[5] - Echipa Brună
- Glynn Lunney[5] - Echipa Neagră
- Gerry Griffin[5] - Echipa Galbenă
Evenimentele misiunii
Misiunea Apollo 13 urma să exploreze formaţiunea Fra Mauro, de pe munţii Fra Mauro, denumiţi după craterul cu acelaşi nume şi cu diametrul de 80 km aflat în ea. Este o zonă deluroasă de mare întindere despre care se crede că este compusă din materiale provenite din impactul ce a dus la formarea Mare Imbrium. Costul misiunii a fost de 4,4 miliarde de dolari. Următoarea misiune Apollo, Apollo 14, a reuşit să ajungă la Fra Mauro.
Misiunea a început cu o defecţiune mai puţin cunoscută: în timpul propulsării treptei a doua, motorul central s-a oprit cu două minute mai devreme din cauza unor oscilaţii pogo periculoase care ar fi dus la dezmembrarea treptei a doua. Motorul a suferit vibraţii 68g la 16 hertzi, care au flexat cadrul de propulsie cu 76 mm. Cele patru motoare exterioare au funcţionat o perioadă mai lungă de timp, pentru compensare.[6] Fluctuaţiile presiunii din camera de propulsie au determinat un senzor să declanşeze oprirea motorului.[7] Se mai văzuseră oscilaţii pogo mai reduse şi la zborurile Titan şi Saturn anterioare, dar la Apollo 13 ele au fost amplificate de o interacţiune neaşteptată cu cavitaţia turbopompei.[8] Misiunile ulterioare au implementat modificări anti-pogo care erau la acea dată deja în dezvoltare. S-a adăugat un rezervor de heliu la linia de oxigen lichid a motorului central pentru a atenua oscilaţiile de presiune şi un sistem automat de oprire a propulsiei pentru siguramţă. Valvele propulsoare ale tuturor celor cinci motoare ale treptei a doua au fost simplificate.
mai multe: aici
Cel de-al saselea astronaut care a pasit pe Luna dr. Edgar Mitchell sutine ca a stiut de vizita unor OZN-uri pe Pamant, in timpul anilor in care a lucrat la NASA, insa de fiecare data ele au fost ascunse, scrie Daily Mail.
"Se intampla sa fi fost suficient de privilegiat sa aflu ca am fost vizitati pe aceasta planeta si ca fenomenul OZN-urilor este real. A fost foarte bine acoperit de catre toate guvernele, timp de 60 de ani, dar incet-incet aceste informatii au iesit la iveala, iar cativa dintre noi am fost privilegiati sa fim instiintati cu privire la aceste lucruri", a declarat Edgar Mitchell.
In varsta de 77 de ani, Mitchell povesteste ca cei care au intrat in contact cu extraterestrii i-au descris ca fiind "fiinte mici, care arata ciudat pentru noi".
Mitchell a explicat ca tehnologia noastra este net inferioara celei extraterestre, iar "daca ei ar fi fost ostili, noi am fi disparut de mult timp".
Edgar Mitchell, alaturi de comandantul navei Apollo 14, Alan Shepard, detine recordul pentru cea mai lunga plimbare pe Luna, cu o durata de noua ore si 17 minute, in timpul misiunii lor din 1971.
Misiunea Apollo-15 a fost prima misiune selenară care a dispus de un automobil lunar pentru deplasări. Echipajul a fost format din astronauţii colonel David Scott (comandant), colonel James Irwin (pilotul modulului lunar „Falcon”) şi locotenent-colonel Alfred Worden (pilotul modulului de comandă „Endeavour"). Nava a pornit de pe Pământ, de la Centrul Spaţial Kennedy, purtată de puternica rachetă Saturn-510, un model nou, cu motoarele îmbunătăţite, care permiteau transportarea unei sarcini suplimentare considerabile. Numărătoarea inversă s-a terminat în 26 iulie 1971, 13:34:00 UTC. Scott şi Irvin au aselenizat în 30 iulie 1971 22:16:29 UTC. Locul ales era pe ţărmul Mării Ploilor, lângă valea Hadley şi Apeninii lunari, în punctul de coordonate 26°7'56"N, 3°38'2"E. În total, exploratorii au petrecut 66 ore 54 minute 54 secunde pe suprafaţa Lunii, dintre care au fost dedicate activităţilor extravehiculare (1 ieşire şi 3 deplasări) 18 ore 34 minute 46 secunde.
La revenirea pe Pământ (7 august 1971), au apărut unele probleme tehnice, dar fără urmări grave. Suspantele uneia dintre cele trei paraşute principale s-au răsucit, astfel încât la amerizare impactul a fost mult mai dur. După tipicul misiunilor Apollo, astronauţii au fost recuperaţi de un elicopter şi îmbarcaţi la bordul portavionului UUS Okinawa.
Apollo 16
Apollo 17
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu