joi, 6 august 2009

Japonezii au comemorat 64 de ani de la atacul atomic de la Hiroshima

Zeci de mii de japonezi au ţinut un minut de reculegere la Hiroshima în memoria victimelor primului atac atomic din istorie, care a avut loc la 6 august 1945. Participanţii la ceremonie şi-au exprimat speranţa că administraţia Obama îşi va onora promisiunile de a lua măsuri în vederea reducerii arsenalelor nucleare.
Foto (1)
Japonezii au comemorat 64 de ani de la atacul atomic de la Hiroshima

Ceremonia a debutat în sunetul clopotelor, la memorialul ridicat chiar pe locul unde a fost detonată bomba "Little Boy", la 6 august 1945. Toate activităţile au încetat în oraş, iar locuitorii au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor. Locuitorii Hiroshimei, care s-au autonumit "Obama-joritatea" au declanşat o campanie de susţinere a planurilor liderului de la Casa Albă privind reducerea arsenalelor nucleare.

Peste 80.000 de oameni au murit pe loc în urma detonării bombei atomice. Până la sfârşitul anului 1945, numărul victimelor a crescut la 140.000. Mii de oameni s-au îmbolnăvit şi au murit apoi din cauza radiaţiilor. Americanii au lansat o a doua bombă atomică, la 9 august, asupra oraşului Nagasaki. La 15 august, Japonia a semnat capitularea necondiţionată. Potrivit unui sondaj recent, 61% dintre americani cred că Statele Unite au procedat corect lansând cele două bombe atomice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

vizitatori

bulinute rosii

cactusi faini