Venkatraman Ramakrishnan, un cercetător britanic de origine indiană, americanul Thomas A. Steitz şi cercetătorul israelian Ada E. Yo sunt câştigătorii premiului Nobel pentru chimie pe 2009, informează nobelprize.org. Cei trei au fost recompensaţi pentru studiile efectuate asupra ribozomilor.
Anul trecut, premiul Nobel pentru chimie a fost atribuit cercetătorilor Osamu Shimomura, Martin Chalfie şi Roger Y. Tsien, din Statele Unite, pentru descoperirea şi dezvoltarea proteinei cu fluorescenţă verde (GFP).
Premiul Nobel pentru Medicină a fost câştigat, luni, de americanca de origine australiană Elizabeth Blackburn şi americanii Carol Greider şi Jack Szostak, pentru studiile în domeniul telomerazei, o enzimă care reface capetele telomerilor celulelor, în timpul diviziunii celulare.
Premiul Nobel pentru Fizică a fost acordat, marţi, cercetătorilor Charles Kao, Willard Boyle şi George Smith. Britanicul Kao este recompensat pentru activitatea sa în domeniul comunicaţiilor digitale, fiind unul dintre dezvoltatorii cablurilor de fibră optică.
Urmează, tot în această săptămână, premiul Nobel pentru literatură, care va fi anunţat joi, 8 octombrie, iar vineri, 9 octombrie, premiul Nobel pentru pace, singurul atribuit de Norvegia, aşa cum şi-a dorit fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel.
Luni, 12 octombrie, va fi decernat premiul Nobel pentru economie luni. Premiile Nobel sunt decernate din 1901, doar cel de economie fiind instituit din 1968 de Banca Centrală a Suediei. Premiile au apărut după moartea lui Alfred Nobel, inginerul suedez care a inventat dinamita, în conformitate cu dorinţa acestuia lăsată prin testament.
Ceremonia de înmânare a premiilor Nobel are loc, conform tradiţiei, pe 10 decembrie. Cel mult trei câştigători ai distincţiei pot împărţi cecul de 10 milioane de coroane suedeze, reprezentând aproape un milion de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu